Consilierii locali din Oțelu Roșu nu au mai așteptat ca aleșii județeni să se pună de acord cu privire la repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit și au votat astăzi bugetul local al orașului de pe Valea Bistrei.
„Astăzi am avut ședința de Consiliu Local al orașului Oțelu Roșu. Pe ordinea de zi am avut și alocarea bugetului local. A fost un vot în unanimitate. Am luat decizia să facem ședința astăzi deoarece potrivit legislației în vigoare UAT-urile au obligația să aprobe bugetul până pe data de 11 februarie. Cum bugetul CJ a fost amânat și încă este incertitudine faptul că în data de 9, când am înțeles că va fi reprogramată ședința, va fi votat, am luat această decizie și am votat astăzi bugetul local al orașului Oțelu Roșu.
Cu siguranță când vom ști suma care va fi repartizată orașului Oțelu Roșu vom avea o rectificare a bugetului și vom aloca și suma respectivă”, a precizat pentru Reper 24, primarul Luca Mălăiescu.
De la ședința de CL, edilul a venit la Reșița, pentru a participa la o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca și cu primarii celorlalte orașe din Caraș-Severin. Subiectul întâlnirii: negocierea sumelor repartizate către unitățile administrativ-teritoriale din cota de 6% din impozitul pe venit, după ce o primă propunere a președintelui Dunca privind alocarea banilor nu a trecut de votul consilierilor județeni.
„Dl președintele Dunca cu siguranță a ajuns la concluzia că este în beneficiul județului este ca acest vot să aibe loc cât mai curând. Vom vedea ce va întâmpla la întâlnire, dar faptul că ne-a convocat denotă că are disponibilitatea să reluăm negocierile.
I-am propus dlui președinte Dunca să avem o discuție noi, primarii de orașe, să stabilim împreună dacă putem să rupem de la noi o anumită sumă ca să echilibrăm bugetul repartizat primăriilor de comune PSD, PRO România și PMP în așa fel încât să ajungem mai aproape de adevăr nu în mod discreționar, cum a fost gândită în prealabil”, a mai precizat Luca Mălăiescu.
Karina TINCUL


















Ședința s-a ținut în interiorul restaurantului La Strada ?
Mai nou tot pe acolo stă primarul.
Propun să-și mute și biroul.