Un proiect foarte important a fost câștigat de administrația locală a unei mari comune din județul Caraș-Severin, finanțarea obținută reprezentând un mare pas spre dezvoltarea infrastructurii drumurilor și îmbunătățirea nivelului de trai pentru comunitate.
Astfel, cu mult entuziasm, primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan a făcut cunoscut faptul că proiectul de asflatare străzi în localitatea Zorlențu Mare dar și în satul aparținător Zorlencior, depus prin AFIR, a obținut finanțare.
Valoarea eligibilă a proiectului este de peste 997.000 de euro.
Marius Ișfan este unul din primarii liberali care a decis să susțină PSD și pe candidatul Silviu Hurduzeu în lupta pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.
„În primul rând aș dori să le mulțumesc tuturor celor care-au avut încredere în puterea mea de a face mai bine pentru comunitatea din Zorlențu Mare și din Zorlencior, dar și celor care m-au tratat poate cu o doză de neîncredere, pentru că m-au motivat să merg înainte și să demonstrez că se poate. Avem multe proiecte care, odată cu realizarea lor, așa cum este și acesta pentru partea de infrastructură rutieră a străzilor din intravilanul comunei, vor crește nivelul calitativ al vieții la noi în comună.
Vreau să fie reținut un lucru: ușa mea este deschisă pentru toți cetățenii, indiferent de culoarea politică, rămân deschis și atent la toate solicitările cetățenilor și încerc, în funcție de posibilitățile noastre și mai cu seamă de priorități, să rezolv toate problemele care țin de administrația comunei“, a declarat la momentul aflării rezultatului finanțării, edilul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan.
Lorena POENARU