În urmă cu aproximativ patru ani, edilul Ioan Popa anunța un obiectiv ambițios: să transforme Reșița în orașul cu cea mai modernă infrastructură de învățământ din regiune sau chiar din țară. O serie întreagă de proiecte dedicate domeniului educațional s-au derulat (sau sunt încă în derulare) de la acel moment în municipiul de pe Bârzava, finanțările obținute de Primăria Reșița doar pe segmentul de educație ridicându-se, conform edilului reșițean, la peste 65 de milioane euro.
Majoritatea grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș și-au schimbat înfățișarea în ultimii ani, unele devenind de nerecunoscut. Cu ajutorul fondurilor europene au fost derulate lucrări de anvelopare, schimbare a acoperișurilor, introducerea unor elemente cum ar fi lifturi pentru persoane cu dizabilități, s-au făcut intervenții în sălile de clase, au fost schimbate uși și geamuri, podele, s-a lucrat pe partea de iluminat, senzori de incendii, sisteme de supraveghere video etc. Iar zilele acestea, încep să se vadă roadele unui alt proiect ce vizează dotarea tuturor unităților de învățământ din Reșița cu mobilier nou. Peste 30 de tiruri cu mobilier modern vor ajunge în perioada următoare la Reșița, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Au ajuns primele două tiruri încărcate cu mobilierul nou. Prin proiectul gestionat de colegele mele de la Direcția de Învățământ am reușit să achiziționăm dotări IT și mobilier pentru ABSOLUT toate școlile din oraș (42 de clădiri).
Ca ordin de mărime, doar mobilierul pentru sălile de clasă înseamnă peste 30 de tiruri care vor veni pe parcursul acestei luni. Finanțările obținute de Primăria Reșița doar în segmentul de educație se ridică la peste 65 milioane euro.
Muncim neîncetat pentru un obiectiv extrem de ambițios: Reșița, cel mai modern sistem educațional din țară”, anunță primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL


















Aceste două tiruri care le vedeți aici este PE CARE LE VEDETI AICI. Bișnițarul agramat care a fost votat, sau PE CARE reșițenii l-au votat. In alta ordine de idei, tot din cel mai modern sistem educațional face parte și celebra universitate reșițeană? Acolo parca sunt numa și numa profesori de profesori: foști birtași, foste fufe, fosti subingineri deveniți decani… Elitele Reșiței.
”Primarul Popa a decis: Reșița, orașul cu cel mai modern sistem educațional din țară”
–
Mai modern decât la Dreierschützengasse Graz?
Reusita in sine este laudabila. Doar ca nu ii apartine, el baga capul in poza. „Vinovata” pentru realizare este viceprimarul Madalina Chiosa. Cum merge cu terenul Penny…e in grafic? Vine chiria de pe el Popo? Vine si KFC-ul ca la celalalt Penny sau de data asta pe bune?