-3.4 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Primarul Torma, față în față cu cetățenii din Moldova Nouă

La Primăria din Moldova Nouă a fost reluat programul de audiențe cu cetățenii. Primarul Adrian Torma și viceprimarul Constantin Schinteie, alături de specialiști pe diferite probleme din cadrul aparatului de specialitate, și-au îndreptat atenția asupra identificării soluțiilor pentru problemele și doleanțele invocate de peste 25 de cetățeni înscriși în această săptămână la audiențe.

„Principalele doleanțe ale cetățenilor sunt reprezentate de nemulțumirile acestora cu privire la: infrastructura stradală, rețeaua de apă și canalizare, rețeaua de energie electrică în anumite zone, situația deșeurilor. Vom identifica cele mai bune soluții, în limitele legii, pentru a le veni în sprijin oamenilor pe care îi reprezentăm“, a declarat edilul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

„Am fost copleșit emoțional de dramele unor concetățeni și mă bucur că au încredere în mine. Voi face toate demersurile să fiu alături de ei!”, a mai subliniat primarul Torma.

Cetățenii orașului Moldova Nouă se pot înscrie la audiențe, după următorul program:

  • Primar – Adrian Torma, miercuri, ora 13:00;
  • Viceprimar – Constantin Schinteie, luni, ora 11:00;
  • Secretar general– Jr. Florin Ciovela, joi, ora 13:00.

Programările se fac la numărul de telefon: 0255 540 997, până cel târziu cu 24 de ore înainte de data și ora stabilite.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei