Visul primarului comunei Goruia, Răzvan Văcărescu, de a avea un muzeu al satului în comuna pe care o administrează, a prins contur.
Așa se face că în fosta școală din Gârliște, sat aparținător comunei Goruia a fost amenajat, prin grija și implicarea edilului, muzeul „Gârliște Arc peste Timp”.
Muzeul este deja deschis vizitatorilor care doresc să admire obiecte vechi specifice locului și în același timp să se transpună, pentru o clipă, în vremuri demult apuse.
În acest context, primarul Răzvan Văcărescu face apel la locuitorii care dispun de obiecte vechi să le doneze muzeului, dacă doresc, inițiativa sporind astfel numărul exponatelor care vor fi bine „păzite”.
„Am montat cameră de supraveghere în incinta muzeului pentru a asigura paza.
În același timp trebuie să găsim pe cineva dornic să se ocupe de muzeu, de bibliotecă, de clădirile morilor și de cele 3 cămine culturale!
Pe această cale vreau să mulțumesc domnului profesor Petre Negru pentru sprijinul acordat in realizarea proiectelor culturale. Mulțumesc mult!”, transmite primarul comunei Goruia, Răzvan Văcărescu.
Tot prin grija edilului din comună, la una din morile ansamblului de la Gârliște va fi amenajat un alt muzeu cu obiecte vechi pe care străbunii le foloseau la munca câmpului sau în gospodăriile din Valea Carașului.
Lorena POENARU



















