Primul cod roșu de caniculă din această vară

Nici nu am intrat în luna lui cuptor și în țară a început să plouă cu … coduri galbene, portocalii și roșii de caniculă. Mai zilele trecute toată zona de vest a fost inclusă de cei de la Administrația Națională de Meteorologie într-o zonă portocalie de temperaturi extreme.

Acum acest cod a fost actualizat, iar județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud și-au schimbat culoarea din portocaliu în ROȘU. Nu e o trecere la PSD, ci doar o avertizare de temperaturi foarte ridicate și disconfort termic accentuat pentru astăzi și mâine.

ANM informează că în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

Se păstrează avertizarea de cod portocaliu pentru județul Timiș și cel de cod galben pentru Caraș-Severin, dar aceste date se pot schimba în funcție de mișcările frontului atmosferic ajuns deasupra țării noastre tocmai din Africa.

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a solicitat în cadrul unei ședințe de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, instituțiilor cu atribuții în acest sens să pună în aplicare măsurile care le revin conform planului aprobat în cadrul CJSU.

Totodată, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a informat comitetele
locale pentru situații de urgență de la nivelul celor 77 de unități administrativ –
teritoriale din județ în legătură cu măsurile pe care sunt obligate să le ia în funcție de
situaţia existentă la nivel local. Printre acestea se numără:

– Identificarea persoanelor vulnerabile la caniculă (copii, bolnavi cronici, persoane
vârstnice, etc). O atenţie deosebită va fi acordată persoanelor din centrele de
plasament şi căminele de bolnavi cronici;
– Activarea punctelor de prim ajutor, în locuri umbroase sau în spaţii identificate şi
semnalizate vizibil, pentru distribuirea de apă, în special în zonele intens circulate şi
asigurarea în cadrul acestora a unor condiţii optime de desfăşurare a activităţii. Se
poate solicita sprijin şi agenţilor economici privaţi (ex.: farmacii), bisericilor, etc;
– Furnizarea neîntreruptă a sistemelor centralizate de distribuire a apei potabile;
– Avertizarea populaţiei cu privire la întreruperea lucrului în aer liber la miezul zilei;

– Informarea organizatorilor de evenimente sportive, culturale, etc. cu privire la
durata şi intensitatea caniculei, pentru a lua măsurile adecvate;
– Asigurarea condiţiilor corespunzătoare în taberele şcolare;
– Aplicarea măsurilor de prevenire a riscurilor la persoanele vulnerabile;
– Acţiuni de prevenire a producerii incendiilor (evitarea „focului deschis”).

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”Se păstrează avertizarea de cod portocaliu pentru județul Timiș …”

    Asta e avertizare KTM sau Orange?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei