Un val de aer polar va pune stăpânire peste Europa, iar vremea se schimbă radical în mai multe zone ale continentului, urmând ca temperaturile să scadă drastic.
Valul de aer polar care a plecat din Peninsula Scandinavă și Rusia se îndreaptă către România. Directorul ANM, Elena Mateescu, susține că valul de aer polar va intra în România, iar începând din 8 ianuarie temperaturile vor deveni preponderent negative: „Vom avea temperaturi de minus 15 grade în anumite zone, iar în sudul țării se anunță ninsori”.
În Europa, în nordul Franței, sute de oameni au fost evacuați cu bărcile pneumatice. Umflate de ploaie, râurile au ieșit din matcă și au inundat străzile. Pentru acești oameni, experiența are un gust amar de deja-vu. Zona este inundată pentru a doua oară în numai două luni.
În Germania, nordul și vestul țării sunt afectate. Situația este critică în Oldenburg, unde apele râului Hunte amenință orașul. Echipele de intervenție, ajutate de localnici au ridicat diguri temporare, dar se anunță vreme extremă. Meteorologii au anunțat ploi torențiale pentru următoarele zile.
La mijlocul acestei săptămâni, temperaturile au coborât sub -40C în regiunea nordică pentru a doua zi consecutiv. În Kvikkjokk-Årrenjarka, în Laponia suedeză, mercurul a coborât la -43,6C, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ianuarie în Suedia în ultimii 25 de ani, a anunțat agenția suedeză de știri TT, informează Digi 24.
Temperaturile extrem de scăzute, zăpada și vântul puternic au perturbat transporturile în întreaga regiune nordică, mai multe poduri fiind închise, iar unele trenuri și feriboturi suspendate.
Școli din Scandinavia au fost închise. Poliția din cea mai mare parte a Danemarcei i-a îndemnat pe șoferi să evite călătoriile inutile, deoarece vântul și zăpada au afectat părțile de nord și de vest ale țării.
Valul de aer rece din Siberia și regiunea arctică a coborât și peste vestul Rusiei, temperaturile la Moscova și în alte zone scăzând la -30C, cu mult sub temperatura medie de la începutul lunii ianuarie. Oficialii din Moscova, Sankt Petersburg și alte zone au emis avertismente meteo portocalii, avertizând locuitorii în legătură cu posibile riscuri pentru sănătate.
Dan AGACHE

















