6.7 C
Reșița
miercuri, 12 noiembrie 25

Probleme majore în sistemul de management al deșeurilor din Caraș-Severin! Prefectul Dragomir solicită soluții urgente!

Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor (SMID) din județul Caraș-Severin se confruntă cu dificultăți semnificative, punând în pericol atât calitatea mediului, cât și sănătatea publică, a atras atenția prefectul Ioan Dragomir, în cadrul ședinței de astăzi a Colegiului Prefectural.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Caraș-Severin, ai mai multor primării din județ, ai ADI Intercom Deșeuri, ai operatorilor de salubritate și ai firmei care operează centrul de management al deșeurilor de Lupac. Prefectul Dragomir le-a solicitat tuturor actorilor implicați să găsească soluții concrete pentru problemele identificate până la data de 11 august, urmând ca ulterior să aibă loc o ședință în care să poată fi stabilit un plan de bătaie pentru soluționarea acestora.

Ioan Dragomir

„Operaționalizarea în condiții legale și conforme a SMID-ului este la această oră afectată de întârzieri în demararea legală și conformă a serviciilor de colectare și transport în cele șase zone. O altă dificultate o reprezintă dificultăți financiare ale tuturor părților, care sunt accentuate de acumularea de datorii pe relația operatori-colectare-transport, operator-transfer, sortare-colectare, UAT-uri. Toate aceste probleme au ca rezultat afectarea calității indicatorilor de mediu în județ și afectarea sănătății populației.

În zona patru nu a fost încă emis ordinul de demarare a activității pe fondul problemelor privind situația juridică și starea tehnică a stației de transfer. În zonele unu și șase, operatorul Brantner are de recuperat datorii de peste două milioane de lei. În zonele doi și trei, operatorul este în insolvență și este posibilă rezilierea contractului. În zona cinci, noul operator ia destul de serios în calcul rezilierea contractului, deoarece operatorii de turism și locuitorii din Herculane nu încheie contracte individuale, iar primăriile din zonă tergiversează plata deșeurilor abandonate, lucru care de fapt este valabil pentru toate zonele.

Nu în ultimul rând, operatorul Girexim are probleme financiare pe fondul unor creanțe de 7-8 milioane de lei”, a sintetizat prefectul Dragomir o parte a problemelor.

Creanțele pe care operatorul Girexim le are de recuperate cresc de la o lună la alta, putând duce în cele din urma chiar la un blocaj financiar și tehnic al întregului sistem, a atras atenția la rândul său Cristian Bîtea, reprezentantul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Cristian Bîtea

Probleme la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Lupac

La CMID Lupac, o altă problemă majoră semnalată de Cristian Bîtea, o reprezintă lipsa pământului necesar pentru acoperirea straturilor de deșeuri inerte, o măsură esențială pentru prevenirea autoaprinderilor. Deși compostul rezultat din tratarea mecano-biologică este folosit, prezența unor cantități mari de deșeuri reciclabile neselectate în acesta îl face inflamabil.

Conform reprezentantului CJ Caraș-Severin, se estimează că celula de depozitare a deșeurilor de la Lupac este umplută în proporție de 50%, având o capacitate de funcționare până în 2027. Cu toate acestea, problema colectării neselective, atât în mediul rural, cât și în urban, rămâne o provocare majoră, afectând direct tariful final al serviciilor, deoarece operatorul nu poate valorifica la potențial maxim deșeurile sortate.

Pe de altă parte, Daniel Borduz, directorul ADI Intercom Deșeuri, a subliniat necesitatea de a găsi soluții, nu vinovați, și de a continua implementarea proiectului SMID. El a menționat că ordinul de începere a activității pentru zona Oravița este singurul care nu a fost încă emis, dar se lucrează la găsirea unor soluții.

Daniel Borduz

În încheiere, prefectul Ioan Dragomir a reiterat apelul către toți actorii implicați – UAT-uri, operatori, ADI – să depună propuneri concrete pentru rezolvarea problemelor până pe 11 august. Ulterior, în săptămâna 18-22 august, se va organiza un grup de lucru pentru a analiza propunerile și a elabora un plan de acțiune.

„Dacă nu încercăm fiecare să ne implicăm puțin în rezolvarea problemei, situația funcționării acestui sistem se va agrava de la lună la lună sau de la trimestru la trimestru”, a avertizat prefectul Dragomir, subliniind că un blocaj financiar ar putea avea consecințe grave.

Cele 6 zone de colectare din Caraș-Severin:

Zona 1 de colectare (Reșița): Reșița, Caransebeș, Anina, Bocșa, Armeniș, Berzovia, Bolvașnița, Brebu, Buchin, Bucoșnița, Brebu Nou, Carașova, Copăcele, Doclin, Dognecea, Ezeriș, Fîrliug, Goruia, Lupac, Măureni, Ocna de Fier, Păltiniș, Ramna, Slatina Timiș, Târnova, Teregova, Turnu Ruieni, Văliug, Vermeș, Zorlențu Mare

Zona 2 de colectare (Bozovici): Bozovici, Bănia, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Lăpușnicu Mare, Lăpușnicel, Prigor, Șopotul Nou

Zona 3 de colectare (Pojejena): Moldova Nouă, Berzasca, Coronini, Gârnic, Pojejena, Sichevița, Socol

Zona 4 de colectare (Oravița): Oravița, Berliște, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanovița, Cărbunari, Forotic, Grădinari, Naidăș, Răcășdia, Sasca Montană, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani

Zona 5 de colectare (Băile Herculane): Băile Herculane, Cornea, Cornereva, Domașnea, Iablanița, Luncavița, Mehadia, Mehadica, Topleț

Zona 6 de colectare (Oțelu Roșu): Oțelu Roșu, Băuțar, Constantin Daicoviciu, Glimboca, Marga, Obreja, Rusca Montană, Sacu, Zăvoi

 

Karina TINCUL

2 COMENTARII

  1. După mizeria făcută de psd în privința gunoaielor, acum au tupeul să vină și să spună că nu trebuie căutați vinovații ?
    Nesimțirea e la rang de cinste din ce se pare.

  2. Situatia gunoaielor in tara este dezastroasa si daca nu se va face ceva in aceasta problema Romania va pune in mare pericol populatia tarii. In primul rind este lipsa totala a pregatirii personalului in acest domeniu. NU EXISTA PERSONAL CALIFICAT SI SPECIALIZAT IN GESTIONAREA ACESTEI RAMURI A SOCIETATII. Nu exista o singura groapa de gunoi amenajata care sa nu afecteze natura, solul, subsolul si cel mai important pinza freatica a unui intreg areal unde este amplasata aceasta groapa.Toate deseurile depuse in aceasta groapa care nu sint 100% izolate de pamint si care nu au sistem de colectare a reziduurilor rezultate din spalarea deseurilor in urma ploilor si care vor intra in pamint va afecta iremediabil intrgul areal. Sistemul de selectare a gunoaielor nu are nici un sistem.NU SE SELECTEAZA ABSOLUT NICI UN GUNOI. Nu exista o departajare clara a gunoaielor conform prelucrarii ulterioare in reciclabile, nereciclabile, hirtie, sticla,substante cu grad mare de periculozitate, mobila si resturi moniliere, substante lichide periculoase, inflamabile etc, etc. NU EXISTA STATII DE EPURARE A REZIDUURILOR LICHIDE , UNDE AR TREBUI SA FIE ADUSE SI REZULTANTII DIN GROPILE DE GUNOI, iar cele folosite in sate si cred ca si in orase pt. epurarea apelor menajere sint nefunctionale si cind sint pline se deverseaza direct in riuri, poluind si apele curgatoare. Este un dezastru care va afecta insasi vietile oamenilor. Ar fi multe de zis, dar cred ca este deja prea tirziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei