Puține au fost proiectele de hotărâre adoptate de consilierii județeni din Caraș-Severin, care să întrunească atât sufragiile liberalilor cât și ale social-democraților. De cele mai multe ori au fost certuri și discuții în contradictoriu de o parte sau de alta.
Unul dintre proiectele adoptate în unanimitate a fost cel prin care profesorul Tudor Deaconu a fost propus pentru titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin „pentru merite deosebite în promovarea învățământului și creșterea prestigiului județului Caraș-Severin, la nivel național și internațional”, proiect inițiat de consilierul Lucian Voina, președintele PMP Caraș-Severin.
Tudor Deaconu este cunoscut în județul Caraș-Severin, pe lângă activitatea didactică, în special ca director al Casei Corpului Didactic, pe care a condus-o timp de aproape 18 ani, și ca organizator al concursului Didactica Internațional.
Originar din județul Olt, Tudor Deaconu a ajuns în Caraș-Severin în anul 1973, când a fost repartizat pe catedra de matematică de la Școala Generală Dognecea. Ulterior a fost transferat la Reșița, unde a ajuns Director al Liceului de Artă, iar în 1998 a fost numit director al Casei Corpului Didactic, funcție pe care a ocupat-o până în 2015.
„Numirea lui Tudor Deaconu ca director al CCD a însemnat pentru această importantă instituție la nivel județean un real salt calitativ. În mandatul său au fost acreditate programe de formare continuă a cadrelor didactice din județ care să răspundă necesităților acestora de dezvoltare profesională, dar și programe de promovare a inovației în educație și formare.
Profesorul Tudor Deaconu a desfășurat o bogată activitate în coordonarea sau derularea unor proiecte importante din domeniul învățământului și educației și a unor programe PHARE, a publicat numeroase articole în «Tribuna învățământului», în revista «Școala Caraș-Severineană», «Universul Școlii», în presa locală și în alte publicații națională. S-a remarcat, de asemenea, ca autor/coautor/coordonator de carte/manuale/ghiduri și îndrumătoare metodice, a unor «Buletine informatice» editate de CCD Caraș-Severin. A fost coordonatorul echipei CCD în elaborarea /coordonarea de proiecte cu finanțare europeană, dar și autor de softuri educaționale”, se arată în motivarea care însoțește proiectul de hotărâre.
Tudor Deaconu a ieșit la pensie în 2018, după o carieră exemplară, închinată școlii, profesorilor și elevilor. Înmânarea titlului de cetățean de onoare va avea loc astăzi, de la ora 11:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin.
De la ora 18,30 profesorul Tudor Deaconu va fi live în studioul Reper24.
Dan AGACHE

















