fbpx
15.7 C
Reșița
vineri, 17 mai 24

Două noi șantiere în Caransebeș: Școala Gimnazială 2 și Grădinița PP4

Două noi proiecte edilitare, însumând aproape 6,5 milioane de lei vor fi deschise în această primăvară în municipiul Caransebeș. Edilul Felix Borcean a semnat la sfârșitul săptămânii trecute, contractele cu firmele care vor realiza renovarea energetică a celor două unități de învățământ: Grădinița PP4 și Școala Gimnazială nr. 2.

„Este vorba de cele două proiecte pe PNRR de renovare energetică pentru Școala Generală 2 din Pipirig (3,1 milioane lei) și Grădinița PP4 de la Nord (3,4 milioane lei). Conform contractelor, 12 luni au la dispoziție firmele câștigătoare, NEW RPC 21 și asocierea AVALIS 2002 (Oțelu Roșu)-Chris Sketch Art (Reșița), pentru a finaliza lucrările“, a afirmat primarul Felix Borcean.

În cadrul acestor două noi proiecte se vor executa mai multe lucrări, între care: reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitare termică a sistemului de încălzire și a celui de furnizare a apei calde de consum; instalații de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior; reabilitare și modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri.

Proiectele mai cuprind: sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, respectiv modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente; sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie; reparare acoperiș tip șarpantă, demontarea și remontarea instalațiilor și echipamentelor de pe fațade și lucrări de intervenție la fațadă, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei