Abandonul școlar apare cu predilecție în rândul copiilor din medii vulnerabile. În localitatea Nicolinț din Caraș-Severin, majoritatea elevilor școlii primare provin din familii aflate in situații de risc. Cunoscând foarte bine situația acestor copii, Asociația Ca pe roate – Restart prin proiectul „Da, putem! Primul pas”, finanțat prin programul Start Ong, le-a oferit șansa, ca pentru prima oară, să poată beneficia de servicii de tip after-school.
„Scopul proiectului a fost reducerea diferențelor existente la nivel cognitiv, comportamental al acestor copii față de copiii din aceeași categorie de vârstă dar medii diferite, oferindu-le astfel acces real la educație și prevenind abandonul școlar. Proiectul a urmărit în același timp implementarea unei noi stări de spirit, propice învățării, dezvoltarea laturii creative, a îndemânării, abilităților de organizare, reprezentare și perseverență“, a declarat Simion Gheorghina, președintele asociației.

În perioada noiembrie-decembrie 2024, Asociația Ca pe roate – Restart a organizat, în cadrul școlii, 18 întâlniri prin care au oferit acestor copii ajutor în două direcții:
- pentru a recupera / consolida cunoștințele predate la școală și
- ateliere tematice prin care și-au dezvoltat abilități precum creativitatea, îndemânarea și au dobândit cunoștințe pentru viață (auto-cunoaștere, logica și gândire critică, noțiuni de igienă și viața sănătoasă, stima de sine, implicare comunitară și strategii antibulling).

Impactul dorit a fost ca fiecare zi la școală să aducă șansă valorizării acestor copii și, astfel, pe lângă posibilitatea evoluției școlare, să le sporească încrederea în ei și plăcerea de a învăța, dorința de a reuși mai mult. Și conex, dorința celorlalți de a se alinia unor noi valori manifestate de acești copii.
Dan AGACHE


















