Atmosferă puternic încărcată politic și emoțional la sediul Partidul Social Democrat de pe strada George Enescu din Reșița, acolo unde social-democrații cărășeni s-au reunit pentru alegerea noii conduceri a Organizației Pensionarilor Social Democrați din județ. Evenimentul a fost dominat de mesajele privind situația economică dificilă a seniorilor și de criticile dure lansate de liderul PSD Caraș-Severin și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, la adresa fostului Guvern condus de Ilie Bolojan.
În fața seniorilor social-democrați, Hurduzeu a transmis un mesaj ferm privind necesitatea revenirii la măsurile de protecție socială pentru pensionari și respectarea prevederilor din legea pensiilor adoptată în 2023.
„Sper și cred că va veni foarte repede momentul în care vom repara răul făcut bătrânilor României de Guvernul Bolojan. Vorbesc de momentul în care se va respecta legea pensiilor promovată în 2023, care prevede indexarea cu inflația și creșterea salariului mediu”, a declarat liderul PSD Caraș-Severin.
Discursul acestuia a pus accent pe responsabilitatea statului față de generațiile vârstnice și pe nevoia unor politici publice care să protejeze puterea de cumpărare a pensionarilor într-o perioadă marcată de creșteri accelerate ale prețurilor.
„Gradul de civilizație se măsoară inclusiv prin respectul arătat oamenilor în vârstă, până la urmă celor care au construit această țară. Nu bătrânii poartă vina pentru situația în care ne aflăm și nu trebuie să reparăm dezechilibrele bugetare condamnându-i pe ei la sărăcie”, a subliniat Silviu Hurduzeu.
În cadrul dialogului purtat cu membrii organizației, una dintre principalele teme abordate a fost efectul devastator al inflației asupra seniorilor României. Liderii social-democrați au atras atenția că scumpirile continue au diminuat dramatic nivelul de trai al pensionarilor și au cerut măsuri economice capabile să stabilizeze piața și să tempereze creșterea prețurilor.
Hurduzeu a criticat și abordarea economică a fostului Executiv, afirmând că anumite cercuri guvernamentale priveau inflația doar prin prisma încasărilor mai mari la bugetul de stat.
„Știu că, în Guvernul demis, erau foarte mulți cei care își frecau pălmuțele satisfăcuți că încasau mai mult la bugetul de stat, dar cred că aceasta este o viziune greșită asupra direcției în care se îndreaptă România”, a afirmat liderul PSD Caraș-Severin.
Totodată, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a transmis că social-democrații sunt pregătiți să schimbe actuala direcție economică în cazul revenirii la guvernare.
„Dacă vom face parte din viitorul Guvern, vom schimba această direcție a austerității sălbatice care a condus la sărăcirea populației și blocarea economiei”, a punctat Hurduzeu.

Întâlnirea de la sediul PSD Caraș-Severin a avut și o importantă componentă organizatorică, fiind aleasă noua conducere a Organizației Pensionarilor Social Democrați Caraș-Severin.
Noua structură de conducere va fi formată din:
- Ion Spânu – președinte
- Mihai Navligu și Valentin Dascălu – prim-vicepreședinți
- Ionel Bălbărău – secretar executiv
- Ionel Cepeș, Ilie Sporea și Mihai Stan – secretari executivi adjuncți
- Silviu Avram, Ion Spineanu, Adrieana Mihăilesu, Georgel Ilcu, Ion Borduz și Nicolae Orăvicean – vicepreședinți
- Simion Țeperdel, Silvia Voinescu, Anca Gaiță, Petru Bădăluță, Eugen Lupașcu și Gheorghe Căpraru – membri
Evenimentul a reunit numeroși lideri și reprezentanți ai PSD Caraș-Severin, printre care secretarul Camerei Deputaților deputat Silvia Mihalcea, senatorul Luca Mălăiescu, primarul orașului Bocșa Mirel Pascu, președintele PSD Reșița Ionuț Gârtoi și directorul CJAS Caraș-Severin Ionuț Popovici.

Prin mesajele transmise la această reuniune, PSD Caraș-Severin încearcă să își consolideze imaginea de partid orientat către protecția socială și susținerea pensionarilor, într-un context politic și economic tensionat, în care tema nivelului de trai al seniorilor devine tot mai importantă pe agenda publică.
Sergiu TABAN


















Cumplita dilema „noi vrem dreptate si pt. pensionari” dar de unde vin banii? Ministrul finantelor provizoriu are alte prioritati, un alt guvern cu un nou ministru de finante nu este propus/numit iar dilema n-are rezolvare, pt. ca nu mai ai nici prim-ministru, nici ministru de finante sa se ocupe de problema. Vreo propunere/ solutie concreta sau ramanem cu vorbaria tipica PSD?
Chiar nu va este rusine?
Voi va ghiftuiti cu fripturi si gaini grase si pensionarii se uita la voi.
Mai nesimtitilor,unde ati fost cand pensiile nu au mai fost indexate,in acesti doi ani?
Ati venit de pe Marte?
Colac peste pupaza s-au mai luat 10% tot de la amarati,au fost loviti si studentii dar voi ati continuat sa va puneti jagardelele pe divrse functii!
Cand vedeti acum ca 5 milioane de pensionari va dau cu flit v-ati pus pe cainat poporul obidit.
Plus taxe si impozite cat caprinde.
Dupa care nu stiti de ce a scazut consumul si PIB-ul tarii!
Sunteti niste penibili dar nu erati acolo unde sunteti acum daca aveati caracter.
Păi în asta se bazează partidul vostru: în pensionari. Știți ca sunt cei mai ușor de prostit, mai ales dacă le spui ca le dai 10 lei la pensie. Doar ca aveți un concurent mai puternic care v-a divizat alegătorii, adică AUR. Ei știu să mintă mai frumos acum. Oricum nișa asta de votanți o să mai țină vreo 10 ani cel mult, până se schimbă generația veche, aia comunistă, care sunt deja îndoctrinați de pe timpul lui Iliescu cu FSN- PCR.
Declaratiile sunt pro-pensionari. Faptele-i contrazic, ce-au facut practic ? Nimic. Mult zgomot si propaganda.
„Știu că, în Guvernul demis, erau foarte mulți cei care își frecau pălmuțele satisfăcuți că încasau mai mult la bugetul de stat, dar cred că aceasta este o viziune greșită asupra direcției în care se îndreaptă România”, a afirmat liderul PSD Caraș-Severin.
–
Este o viziune păcătoasă (nu greșită), viziunea cu Statuia (= Statu ia …) și mai și strică (totul) prin argații lui, în haos total, digitalizat.
”Nu-mi lua ce nu-mi poți da!” (Diogene – o replică celebră pentru orice conducător de stat)