Într-un comunicat de presă transmis redacției noastre, organizația PSD Caraș-Severin condamnă presiunea pe care PNL și în special primarul liberal al municipiului Reșița o exercită asupra actului de Justiție în chestiunea autorizației de construcție a unui nou spital județean.
„Organizația județeană Caraș – Severin a Partidului Social Democrat a luat act, cu neplăcută surprindere, de declarațiile violente ale mai multor reprezentanți PNL (printre care primarul Municipiului Reșița și președintele înfrânt și delegitimat al Consiliului Județean) privind situația contestării în instanță a autorizației de construcție a unui prezumtiv nou spital județean. În condițiile absenței unor avize importante (avizul de securitate la incendiu, actul administrativ/punctul de vedere al autorităţii pentru protecţia mediului, avizul deţinătorului de reţea de electricitate, avizul Poliţiei Rutiere) și al unei solicitări explicite, în baza unui document oficial, a Inspectoratului de Stat în Construcții (instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice condus de ministrul PNL Ioan Veștea), prefectul județului era obligat să atace în instanță autorizația de construcție eliberată nelegal de primăria Reșița. În caz contrar, s-ar fi făcut vinovat de abuz în serviciu.
PSD consideră că declarațiile publice făcute îndeosebi de primarul Ioan Popa se constituie într-un element de presiune asupra judecătorilor care urmează să ia această decizie. Este o abordare politicianistă și populistă câtă vreme oricum nu există sursă de finanțare pentru spital sau vreun proiect concret care ar urma să fie demarat. Ce nu înțeleg colegii de la PNL este că absența acelor documente ar fi fost o vulnerabilitate uriașă în contextul oricărei tentative de a obține finanțare. Mai mult, este o mostră de inconștiență să propui construirea unei clădiri, mai ales a unui spital, fără autorizație de securitate la incendiu când au ars spitale sub miniștrii de dreapta (Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu).
Binomul Popa-Dunca forțează emiterea autorizației de construcție pentru noul spital fără avize legale!
Realitatea obiectivă este că binomul Popa – Dunca a forțat emiterea acelei autorizații de construcție fără avizele legale pentru a avea o temă electorală și pentru a justifica de ce nu s-a derulat nicio investiție importantă la actualul spital județean, acolo unde arieratele au explodat și aparatura este vândută ilegal pe nimic.
PSD constată că, la nivelul județului Caraș – Severin, liberalii vor să rămână în zodia conflictului politic și a scandalului neproductiv și nu înțeleg mesajul transmis de cetățeni pe 9 iunie privind necesitatea construirii unor proiecte serioase în tihnă și prin consens.
PSD susține total ideea construirii unui nou spital județean în Reșița, dar respectându-se obligațiile legale. Oricum, având în vedere impotența politico – administrativă a liberalilor care nu au fost capabili să urnească din loc acest proiect, Partidul Social Democrat își asumă demararea concretă a acestui obiectiv de investiții. În acest sens, intenția este aceea a demarării unor discuții cu Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila imediat după preluarea noii conduceri a Consiliului Județean.
Dacă, așa cum susține fără dovezi primarul PNL al Reșiței, Ioan Popa, între timp s-au obținut toate avizele de la instituțiile statului, imediat după invalidarea autorizației de construcție de către instanță, se poate emite un nou document care să cuprindă toată documentația necesară“, au transmis prin acest comunicat reprezentanții PSD Caraș-Severin.
Primarul Reșiței, Ioan Popa, despre prefectul județului, Ioan Dragomir: „A uitat menirea pentru care se află în funcție!“
Într-o altă postare în care primarul Reșiței, Ioan Popa, îndeamnă la revoltă social-media, prin distribuirea masivă a unui text în care îl incriminează pe prefectul Ioan Dragomir de rea credință și de faptul că ar reprezenta o frână în calea proiectului ce vizează realizarea unui nou Spital județean.
„De când prefectul Dragomir se află pe funcție, relațiile instituționale dintre Prefectură și Primăria Reșița s-au deteriorat grav. Actele emise de Primăria Reșița au fost contestate de prefect în intanță de 78 de ori. Avem 3 procese câștigat definitiv și 75 pe rol, din care 22 câștigate în primă instanță. Nu există în istoria Prefecturii un exemplu de astfel de șicanare. Fac publice aceste informații pentru că dorința prefectului Dragomir de a ne târî prin instanțe începe să afecteze proiecte de interes public major.
Așa cum spuneam, prefectul a contestat autorizația de construire emisă de Primăria Reșița pentru NOUL SPITAL JUDEȚEAN‼️‼️‼️, lucru care poate afecta grav derularea acestui proiect. Pe scurt, autorizația de construire a fost contestată pentru că nu are toate avizele, deși în lege este prevăzut că pentru obiective de interes public avizele pot fi obținute și ulterior emiterii autorizației de contruire. Alt motiv de contestație găsit de prefect și Inspectoratul de Stat în Construcţii este nerespectarea regimului de înălțime prin găsirea unei necorelări între câteva planșe din proiect, eroare ce putea fi remediată fără a se ajunge în instanță.
După ce am făcut publică această situație, prefectul l-a nominalizat pe domnul secretar Raed Arafat ca fiind cel care a sesizat aceste aspecte de nelegalitate „grave”. Probabil a primit un telefon peste noapte și cineva i-a bătut obrazul, ca astăzi să iasă public pentru a rectifica cele spuse ieri. Cu toate acestea, prefectul Dragomir nu se abține și mă acuză că am emis autorizații ilegale, antepronunțându-se instanței.
După un volum de muncă enorm, când toată documentația pentru NOUL SPITAL JUDEȚEAN este finalizată (aproximativ 2 metri cubi de documente), în loc să punem umărul toți factorii politici din județ pentru aduce finanțarea acestui proiect, domnul Dragomir alege să se lupte cu mine prin instanță, uitând menirea acestuia în funcția pe care o deține – interesul cetățeanului.
Îi somez public pe cei care îl ghidonează pe prefectul Dragomir în deciziile pe care acesta le ia să îi tragă frâna de mână! Campania electorală a trecut, iar respectarea promisiunilor făcute de PSD în campanie cred că ar trebui să fie mai importantă decât bețele puse la roțile Primăriei Reșița. Asta este calea prin care o să pierdem ani de zile luptându-ne gratuit, iar în urma noastră nu o să rămână nimic!“, a transmis în stilul său virulent pe pagina oficială primarul municipiului Reșița.
Sergiu TABAN


















Este de aplaudat orice intenție de a stopa toate lucrarile în care mai vrea sa se angreneze acest personaj nefast pentru Reșița și pe care a demonstrat că nu are capacitatea de a le duce la bun sfârșit. Sa le termine pe cele deja începute, nu să înceapă o grămadă și să nu ducă nimic la bun sfârșit. Orașul nostru are nevoie acută de un spital județean modern, bine utilat, functional-ireprosabil și tocmai din acest motiv nu trebuie lăsat un fușer sa se ocupe de o treabă așa serioasa, mai ales după ce și-a etalat capacitățile cu vârf și îndesat. Un spital e un pic mai complicat decât spoirea fântânii arteziene pe care nici pe aia nu e in stare s-o finalizeze. Un spital e mai complicat decât să umpli de borduri, pe care nici pe alea nu a reușit să le pună drept. E mai complicat chiar decât niște terase autorizate fara să aibă grupuri sanitare. Felicitări tuturor celor care sunt atenți la respectarea legii fiindcă orice abuz duce la alunecarea spre o dictatura locala, fapt care deja se întâmplă de prea mult timp. Sper ca după alegerile generale să înceapă un control intern și de audit la instituția siluită de acest personaj.
Sa ii fie rusine domnului primar pentru ca nu stie sa puna borduri drept! :)) Imi pare rau sa va dezamagesc, dar nu primarul a pus bordurile. Bordurile sunt puse de fuseri care sunt rezultatul unei guvernari deficitare de ani de zile. Daca nu ne trezim si nu incepem sa vedem jocurile mizere pe care le fac aceste personaje(in interes propriu) si chiar mai mult de atat, sa reactionam la vederea lor, vom ajunge tot mai rau. Pana la urma nu este atat vorba despre partid cat despre oamenii lipsiti de caracter si de coloana vertebrala din partid.