Răutatea umană ne macină din interior

Am tot adunat în mine în ultima perioadă, frustrări, neputință, umilință, înjurături, lehamite, răutatea altora, cuvinte grele, prostie cât cuprinde și multe, multe altele. Am devenit ceva ce nu credeam că e posibil în urmă cu 20 – 30 de ani.

Întâlnim la tot pasul răutate, prostie, incompetență și grandomanie. Vedem oameni nepotriviți în cele mai sensibile locuri și funcții de decizie care, odată ajunși în acele posturi (aleși sau numiți), nu numai că își dau dovada incompetenței și a prostiei, dar se mai și mândresc cu faptele lor.

Orice încercare de a face ceva bun sau bine pentru semeni, pentru cei din preajma ta, pentru comunitate e întâmpinată cu un cor de proteste de parcă suntem spălați pe creier și dorim cu tot dinadinsul distrugerea acestei nații.

Veri, fini și afini, copii, nepoți puși în posturi cheie, bine plătite, care nu pot justifica sub niciun chip alegerea lor. În afară de „voce și talent“ nu-i recomandă nimeni și nimic. Poate un unchi barosan, un amant cu relații ori un părinte ajuns „mahăr“ politic. Și asta văd că acest lucru nu e numai la noi, ci se manifestă pregnant și în alte țări europene, timid ce-i drept dar…așa a început și pe la noi.

Nu mai avem compasiune, înțelegere față de semeni, de mâncăm între noi mârâind printre dinți, nu mai ținem cont de legi ori de reguli, căci de bun simț nici nu mai poate fi vorba. Dăm vina pe alții doar ca noi să scăpăm basma curată. Se fură bani, se fură bunuri, se fură vieți, se fură în neștire de parcă mâine ar veni sfârșitul lumii și trebuie să ne facem norma.

Nu vom duce nimic cu noi în cele 4 scânduri. Nici bani, nici averi, nici măcar respectul semenilor ce rămân. Poate doar mulțumirea moștenitorilor care vor mai sparge câteva mii de euro pe șampanii în cluburile de fițe, ori câteva zeci de mii de euro pe petreceri costisitoare făcute doar de plăcerea de „a fi cineva“ chiar și pentru o scurtă perioadă de vreme.

În jurul nostru oamenii suferă, sărăcesc, flămânzesc, își pun capăt zilelor din sentimentul de neputință. Nu au fost învățați să fure; nu știu să mintă; habar nu au cum se face rău semenului. Au fost educați prost; au citit, au învățat, au practicat o meserie pentru care și-au câștigat respectul. Acum sunt doar niște anexe hodorogite care „căpușează“ statul cu pretențiile lor: medicamnte, un pol la pensie, ori un loc de muncă mai bine plătit.

Încotro ne îndreptăm? Care va fi viitorul nostru și al celor de lângă noi? Până când va continua acest jaf generalizat și această bătaie de joc la adresa semenil noștri? Creștem o generație de inculți, incompetenți, de trădători de neam și țară, oameni care și-ar vinde și mama pentru doi arginți.

Poate suntem depășiți de evenimente; poate nu înțelegem „progresismul“; poate ne-am născut prea devreme ori poate, prea târziu. Sunt lucruri „ciudate“ în preajma noastră și le considerăm așa pentru simplul fapt că nu le înțelegem. Poate că nici nu vrem să le înțelegem; poate că ele evenimentele au un rost al lor dar cu siguranță acela nu e și rostul nostru.

Ne închidem în noi, ne retragem în singurătate, renunțând la a mai încerca să înțelegem o lume care ne spune în față că nu mai are nevoie de noi, că nu ne mai vrea. Poate dacă aș putea să mă transform într-o broască țestoasă, să mai trăiesc măcar 100 de ani să-i văd pe delatorii noștri de azi, ce vor face mâine. Dar nu se poate…

Dan AGACHE