Într-o țară în care autostrăzile sunt mai degrabă concepte filosofice, iar trenurile au nostalgia secolului trecut, iată că Banatul Montan reușește, totuși, să livreze un nou episod de… infrastructură: un ratrac abandonat strategic pe un traseu turistic. Nu oricum, ci fix cât să transforme o drumeție de familie într-un exercițiu de alpinism cu copii în brațe.
Sesizarea cu ratracul care blochează traseul a venit chiar de la consilierul județean Ovidiu Bistrian și îl vizează pe fostul șef al Consiliului Județean, omul de afaceri Romeo Dunca. Decorul? Pitorescul Muntele Mic, cu extensie spre Munții Țarcu, unde natura dăruită cu atâta frumusețe de Dumnezeu întâlnește… mecanica defectă.
Muntele Mic poate însemna ieșire în natură cu familia, cu iubita, aer curat, traseu marcat. Un scenariu aproape suspect de perfect pentru România. Dar, pentru că realitatea nu suportă astfel de excese de normalitate, apare elementul-surpriză: un ratrac de mari dimensiuni – știți despre ce vorbim, acel utilaj de bătătorit zăpada, parcat regulamentar… fix în mijlocul traseului.
Nu pe margine. Nu discret. Nu timid, așa cum avea să se supere consilierul județean Bistrian.
Ratracul e exact acolo unde trebuie să fie omul și rucsacul, nu șenila și motorina.
„Nu am putut trece cu copiii”, spune Bistrian, într-o declarație care ar putea deveni motto-ul turismului românesc: „Explorează natura… dacă reușești să treci de utilaje.”
Urmează inevitabilul episod de morală publică. Bistrian, fostul coleg care l-a susținut pe Dunca în 2024, are tonul unui om care a votat cândva cu speranță, ridică o întrebare simplă și, aparent, exotică pentru administrația locală:
Cum putem vorbi despre respect pentru munte… dacă îl folosim pe post de parcare?
Întrebarea nu e retorică. E doar… incomodă.
Dunca, enervat de faptul că Bistrian putea forma numărul său de telefon, dar a preferat show-ul!
Replica lui Dunca a venit scurt, pragmatic și ușor iritat, ca o cheie de 14 aruncată într-un motor:
„Problema e simplă, dar Bistrian „vrea spectacol”, dixit Dunca.
Ah, desigur. Clasicul conflict românesc: realitatea versus percepția. Sau, mai exact, utilajul defect versus reacția publică.
Dunca explică și șaiba de la curbutori: ratracul nu e abandonat, ci doar… temporar indisponibil. O șenilă ruptă, o mică pauză tehnică de vreo săptămână și ceva, nimic ieșit din comun pentru un obiect de câteva tone plasat pe un traseu turistic. Avem și foto trimis de omul de afaceri montaniard, cu șenila care a creat întreaga situație…
În plus, utilajul are și o poveste emoționantă: a stat 14 ani pe Nedeia și acum era în plin proces de „repatriere”. Practic, nu e un obstacol, e un migrant-gigant tehnologic cu probleme la frontieră.
Și aici apare frumusețea situației: doi oameni care, teoretic, iubesc muntele, dar care se ceartă nu despre cum să-l protejeze, ci despre cine trebuia să dea telefonul.
Pentru că, în România, orice problemă publică poate fi rezolvată dacă „mă suna”.
Nu contează că e pe traseu, în văzul tuturor. Important e că n-a fost discutată în privat.
Între timp, muntele rămâne acolo. La fel și ratracul.
Turiștii ocolesc. Copiii sunt cărați în brațe. Iar dezbaterea se poartă la nivel înalt, unde fiecare are dreptate, doar că pe altă frecvență. Romeo Dunca spune că mai sunt trasee ocolitoare în imediata apropiere.
Poate că adevărata lecție nu e despre utilaje sau trasee, ci despre o tradiție solidă:
în România, chiar și natura trebuie să facă loc… improvizației.
Sunt sigur că ratracul va fi, probabil, reparat. Traseul va fi, în cele din urmă, eliberat.
Dar spectacolul… eh, acela sigur rămâne…
Sergiu TABAN
