Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat recent, că reforma instituţiilor statului pe care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat-o în Parlament nu este făcută doar pe hârtie. „Robinetul cheltuielilor publice este foarte atent ținut în frâu”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Nu puteam să trec cu vederea această afirmație, fără să iau în calcul o serie de cheltuieli „foarte bine ținute în frâu“: alocarea a 30 de milioane de euro prezidentului călător pentru un turneu african în plin sezon rece la noi, o reformă a aparatului bugetar promisă, dar neîndeplinită, etalarea sacului gol al bugetului României, lipsa unei rectificări în condițiile în care nu mai există bani pentru salarii, medicamente pentru spitale, stoparea investițiilor și blocarea plăților (parțial) pentru proiectele începute și tot așa, exemplele pot continua.
„Premierul și-a asumat reforme curajoase și care nu țin doar de pensii, dar și de reforme profunde ale statului român, astfel încât nu pe spinarea românului, pe spinarea mediului privat, ci venind cu reforme care să aducă o mai bună colectare, care să aducă o scădere a evaziunii fiscale, să ducă la politici publice mai coerente”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Între aceste „reforme profunde“ să fie oare și slaba colectare a încasărilor statului (sub 30%) cea mai slabă colectare din UE și mai redusă decât cea din anii anteriori a României? Să fie oare blocarea posturilor în domenii cheie precum Sănătatea? Sau împrumuturile făcute la dobânzi astronomice pentru a intra (cel puțin nu înainte de alegeri) în incapacitate de plată?
Întrebată dacă reorganizarea instituțiilor statului este doar pe hârtie, Simona Bucura Oprescu a afirmat: „Nu este pe hârtie. Robinetul cheltuielilor publice este foarte atent ținut în frâu, de așa natură încât statul român să fie mai eficient, mai suplu și să aibă capacitatea administrativă de a servi mai bine cetățeanul român”. Uau…mai, mai să-mi dau pe spate. Eficiență, suplețe, capacitate administrativă? Poate doar suplețea să vină de la strângerea curelei a fiecăruia dintre noi, că în rest…
Dan AGACHE