În urma unui flagrant delict, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au percheziționat mașina cu care se deplasau un român și un străin unde au găsit un bagaj de mână în care se aflau aproximativ 1.100 de grame de hașiș, împachetată în ambalaje de plastic.
Ulterior, procurorii au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect o grupare infracțională, implicată în trafic internațional de droguri și distribuirea de droguri, pe teritoriul României. Pentru 3 persoane au fost emise mandate de aducere, acestea fiind conduse la audieri.
„Din cercetări s-a stabilit că, din 2018, membrii grupării ar fi comis infracțiuni de trafic de droguri atât în România, cât și în alte țări din Uniunea Europeană.
Drogurile ar fi fost procurate din Maroc, introduse în Uniunea Europeană prin Spania, prin intermediul cetățeanului străin, cu reședința în Spania, și, ulterior, ar fi fost aduse în România, disimulate în bagaje, printr-un alt membru al grupării, din localitatea Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Drogurile urmau a fi distribuite în localitățile Oțelu Roșu, Caransebeș și Timișoara.
Pe parcursul cercetărilor, de la membrii grupării au fost ridicate peste 700 de grame de droguri de risc.
Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și Criminalistică din cadrul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T.
La activități au participat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Direcției Generale Anticorupție – Centrul Operațional 2 Timișoara.
De asemenea, la acțiune au participat polițiștii Serviciului de Poliție de Frontieră Nădlac II, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și inspectori vamali de la Direcția Regională Vamală Timișoara.
Lorena POENARU