România trece la ora de vară! Nu uita să dai ceasul cu o oră înainte!

România va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Ziua de 29 martie va fi, astfel, cea mai scurtă zi din acest an, cu 23 de ore. Schimbarea orei este o practică aplicată în numeroase țări pentru a sincroniza mai bine activitățile umane cu lumina naturală.

Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România, în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. România a reintrodus aceasta măsură în anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și pentru reducerea iluminatului artificial. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie.

Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor, fiecare stat membru urmând să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Țările Uniunii Europene erau așteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcționarea pieței unice. Izbucnirea pandemiei a oprit însă acest proces, iar de atunci nu s-a mai luat nicio decizie în acest sens.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obișnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Ora de vară rămâne valabilă până în ultima duminică din octombrie, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră.

 

 

Karina TINCUL

Știrile zilei