Războiul din Ucraina și sancțiunile impuse de statele europene și nu numai, Rusiei au aruncat în aer piața petrolului și a gazelor naturale. Adevărul e că Europa și Uniunea Europeană au devenit dependente de gazul rusesc cu precădere și, din dorința de a se conforma Pactului verde. Unele state au amânat cu câțiva ani o astfel de decizie, mai puțin România care s-a grăbit să închidă mineritul și centralele electrice pe cărbune, fără a pune ceva în loc. Rezultatul se vede astăzi.
„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a scris ministrul Virgil Popescu pe Facebook.
Potrivit acestuia, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.
Vor conduce acestea la o scădere a prețului la gazele naturale? Puțin probabil, în contextul unei economii generalizate cu tendințe spre creștere. Probabil nu vom mai tremura de frica rușilor care ar putea închide conducta de alimentare cu gaz a României. Vom tremura doar de frig, pentru că în condițiile creșterilor de la o lună la alta a facturilor și a stagnării veniturilor, e puțin probabil ca toți românii să-și permită folosirea gazului metan pentru încălzire.
O problemă europeană prin care fiecare țară va găsi soluții proprii privind energia, cu excepția celor care stau ghiocel și ascultă orbește nu doar poruncile, ci și recomandările Bruxelles-ului, fără a gândi cum e mai bine pentru populația lor.
Dan AGACHE


















Da, credem tot că și noi mințim. Totul est de rahat bulshituri!🤢🤮🥶🤞🤞🤞🤞👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎
Da, credem tot că și noi mințim. Totul este de rahat bulshituri!🤢🤮🥶🤞🤞🤞🤞👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎Ar trebui să ieșim din fu….king U.E.Așa o cloacă și hazna nu s-a mai văzut.