Handbaliștii reșițeni sunt promovați în Liga Zimbrilor!

Handbaliștii reșițeni ocupă primul loc în Play-off-ul de promovare al Diviziei A! Practic, după victoria în fața celor de la Odorheiu Secuiesc, rossonerii sunt promovați în Liga Zimbrilor!

În cadrul etapei a XI-a, la jumătatea returului Play-off-ului de promovare al Campionatului Diviziei A, vineri, 8 aprilie, handbaliştii rossoneri au întâlnit pe propriul teren echipa CSM Odorheiu Secuiesc. Reșițenii veneau după cinci victorii consecutive, iar oaspeții erau fără înfrângere din etapa a IV-a, chiar după victoria de pe teren propriu în fața rossonerilor. Ambele echipe acumulaseră 24 de puncte, fiind despărțite doar de golaveraj.

Astfel, meciul se anunța foarte greu pentru ambele combatante, cea care obținea victoria fiind practic promovată în Liga Zimbrilor. Reșițenii nu avut un început bun, harghitenii conducând în minutul 9 cu 5 – 2. Ușor, ușor, gazdele au revenit în joc, ținând aproape de cei din Odorhei, egalând la 7 în minutul 13, mergând ”cap la cap” până la 9 – 9, în minutul 17. În minutul 18, reșițenii reușesc să treacă în avantaj, 10 – 9! Pe fondul unui joc foarte bun în atac, dar și a paradelor portarilor noștri, oaspeții reușesc doar să mai egaleze la 10, în minutul 20, după care rossonerii încep să se distanțeze, până la pauză reușind să conducă cu 4 goluri: 17 – 13.

Începutul reprizei a doua a aparținut oaspeților noștri, care au reușit să se apropie la un singur gol, 18 – 19, în minutul 36, respectiv 19 – 20, un minut mai târziu. Reșițenii revin, reușind o serie foarte bună în atac și, cu ajutorul intervențiilor portarilor, ajung la 25 – 20, în minutul 45. Oaspeții nu renunță, iar în minutul 54, vin din  nou la două goluri, 27 – 29. Ultimile minute aparțin gazdelor care, cu un public fantastic în spate, închid tabela la 34 – 29!

Astfel, cu trei etape înainte de finalul Play-off-ului, handbaliștii reșițeni sunt practic promovați în Liga Zimbrilor!

Radu BOTE, Mișa ROHOZNEANU și Cristian IONESCU, alături de Gabriel LUPAN, au avut la dispoziție următorul lot de jucători: Boban VUIȚĂ, Ionuț TĂNASĂ, Denis DUMUȚĂ – Marius NEGRU (9 goluri), Marius BAHAN (5 goluri), Snezan RADOSAVLEVICI (2 goluri), Raul HEIMBACH (6 goluri), Daniel BURAC, Andrei BONDOC (2 goluri), Antonio GÎRBAN (1 gol) , Rareș SCURT, Dorian TURCUMAN, Lucian IGNAT (3 goluri), Denis BARBU, Eduard BELCHITE (6 goluri).

După meci, Radu BOTE, antrenorul principal al rossonerilor a declarat: „Am practicat un joc bun și am reușit să câștigăm, ceea ce ne propusesem la fiecare meci. Eu zic că suntem în grafic. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că jucătorii cresc, de la meci la meci joacă tot mai bine. Cu cât petreci mai mult timp împreună, la antrenament, la meciuri, reușești să închegi echipa și să joci mai bine. Pe adversari i-am depășit la atitudine, am știut ce joacă de la meciul din tur, am pregătit astfel încât să nu ne surprindă astăzi în teren“.

„La fiecare meci vom încerca să jucăm, pentru a crește și a reuși să ne ridicăm la nivelul primei ligi. Fiecare jucător mai are de muncit și, dacă ei își doresc și sunt dispuși la muncă, vor reuși să facă față. Mai avem în calcul cinci jucători, care sunt cam de același tip, ca vârstă, ca cei din lotul nostru, pentru ca să putem pregăti o echipă ca să jucăm de la egal la egal cu majoritatea echipelor de primă ligă.”  

Snezan RADOSAVLEVICI, extremă dreptă a reșițenilor, a declarat: „Mulțumim pentru susținere! Ne-am antrenat toată săptămâna. Un joc mai bun și mai închegați ca de obicei. Știam că este un meci greu. Cum la ei am pierdut, aveam nevoie de o revanșă. Ne bucurăm că împreună am reușit. Dedicăm victoria publicului din Reșița, căruia îi mulțumim că ne urmărește și ne susține la fiecare meci. A fost o atmosferă deosebită, publicul minunat, a venit în număr mare să ne susțină și îi mulțumim foarte mult! Matematic suntem pe loc de promovare și sperăm să fie bine“!

Interul nostru, Eduard BELCHITE, a declarat: „A fost un meci mult așteptat de noi. Am reușit să trecem pe primul loc, ceea ce ne doream de mult, iar această victorie înseamnă și un cadou făcut lui Marius. Ca de fiecare dată, jucăm pentru fani, ne-a fost dor de ei și sperăm să vină la toate meciurile și în liga a doua și, cine știe, mai departe… Noi ne dorim să mergem în Liga Zimbrilor, dar mai avem trei meciuri, să fim sănătoși și așteptăm și noi cadoul!”

Andrei BONDOC, coordonatorul de joc al rossonerilor, a declarat: „Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci. Pentru noi și pentru public a însemnat foarte mult. Le dedicăm fanilor această victorie! Am vrut să demonstrăm că suntem o echipă tânără, cu foarte mult potențial și putem face lucruri mărețe când suntem uniți. A fost,  poate, cel mai spectaculos meci din Divizia A. Și adversarul a fost destul de puternic, îi felicit și pe băieții de la Odorhei pentru meciul făcut astăzi. Sărbătorim și, de luni, ne pregătim pentru următoarele meciuri. Cred că locul de promovare este asigurat“! 

Cu trei etape înainte de finalul play-off-ului, rossonerii se află pe primul loc, cu 27 puncte. În următoarea etapă, care se va disputa miercuri, 20 aprilie, se vor deplasa pe terenul celor de la CSM Sighișoara.

Miruna MIHANCEA

Știrile zilei