Silvia Mihalcea: „Ajunge! România nu mai are timp de pierdut”

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, susține că România are nevoie urgentă de instalarea unui Guvern cu puteri depline și a unui nou prim-ministru pentru a pune capăt actualului blocaj politic. Declarația a fost făcută în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu Președintele Nicușor Dan, unde Mihalcea a participat alături de delegația social-democrată condusă de președintele partidului, Sorin Grindeanu.

Reprezentanta PSD a subliniat că formațiunea sa este pregătită să preia conducerea Executivului, invocând statutul de cel mai numeros partid din Parlament în urma votului popular.

„PSD își asumă guvernarea și conducerea Executivului. Considerăm că suntem îndreptățiți să facem acest lucru și prin votul primit de la români, PSD fiind cel mai numeros partid din Parlament.

Asta i-am transmis astăzi și Președintelui Nicușor Dan.

Am demonstrat că atunci când PSD și-a asumat guvernarea și a aplicat măsuri pentru susținerea veniturilor, investițiilor și economiei, România a avut perioade de creștere economică. În schimb, guvernările de dreapta au lăsat în urmă, în repetate rânduri, austeritate, instabilitate și crize ale căror costuri au fost suportate de români.

Țara trebuie să iasă de sub captivitatea lui Ilie Bolojan și a găștii sale păguboase. România a plătit deja prea scump pentru decizii greșite și pentru lipsa de responsabilitate politică”, a transmis Silvia Mihalcea în urma consultărilor de la Cotroceni.

Parlamentarul social-democrat a concluzionat că „România nu mai are timp de pierdut” și că este necesară formarea imediată a unui Guvern capabil să ofere stabilitate și măsuri economice concrete.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei