S-a mai stins un intelectual: Eleonora Bunea

Om de cultură, intelectual de formație umanistă, licențiată în litere la Universitatea Timișoara, Eleonora Bunea s-a stins din viață astăzi. A lucrat aproape 3 decenii în locul cel mai drag și cel mai potrivit pentru formația sa intelectuală: biblioteca.

„Fără cărți rămâi un mare infirm, un naufragiat“, spunea Eleonora Bunea. Ca director al Bibliotecii Municipale din Caransebeș a reușit să transforme această instituție în ceea ce era adevărata sa menire: casa cititorilor și a scriitorilor totodată.

Alături de literatură, Elena Bunea avea și pasiunea artelor vizuale și a muzicii. Încă din liceu (pe care l-a absolvit la Timișoara) urmează cursuri de artă plastică și pian, continuând neîntrerupt, mai ales acuarela, unde a simțit că se poate exprima cel mai bine. A avut mai multe expoziții personale dar și colective sub egida Salonului Județean de Artă.

După mai mulți ani de absență revine în 1999 cu o expoziție personală cu 40 de lucrări, iar în 2010 o alta, ce-i aduce și titlul de cetățean de onoare al municipiului Caransebeș.

Trupul neînsuflețit al celei care a fost un mare om, Eleonora Bunea va fi depus astăzi (6 februarie) la capela Cimitirului Catolic din Caransebeș situat pe strada Nicolae Balcescu, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 10:00, în același cimitir.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul.

 

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei