S-a stins din viață Gheorghe Marchiș, fostul viceprimar al Reșiței!

Un om al urbei, cunoscut, apreciat și respectat de semenii lui, reșițeanul Gheorghe Marchiș a plecat spre o lume mai bună, ieri, 17 ianuarie 2024.

Gheorghe Marchiș, cunoscut între prieteni ca Doru, s-a născut într-o zi de 12 iunie 1949 la Reșița, orașul unde a urmat cursurile școlii gimnaziale și mai apoi cele preuniversitare la Liceul de Matematică Fizică, astăzi Colegiul Național Traian Lalescu. Mai târziu, studentul Gheorghe Marchiș a devenit inginer, din postura de absolvent al Facultății de Inginerie Electrică și Energetică din Timișoara.

A fost un mare iubitor al sportului, pe care l-a practicat cu rezultate notabile în judo, acolo unde a făcut parte, la începutul anilor 70 din lotul național al României, fiind campion național la categoria sa. Și-a reprezentat țara cu cinste la Campionatul Mondial de Judo de la Londra din 1972, acolo unde a reușit să se claseze pe locul 5.

Chiar dacă lotul de judo al Braziliei și l-a dorit nespus de mult, după ce i-au urmărit evoluțiile, ofertându-l cu ceea ce România nu-i putea oferi la acel moment, Marchiș s-a reîntors acasă, în același an unindu-și destinul cu cel al Ceciliei. Din mariajul lor a rezultat nașterea celor doi copii ai familiei, Roxana și Dan, iar mai târziu a nepoților, o familie frumoasă de care Gheorghe Marchiș era tare mândru.

De-a lungul timpului, Gheorghe Marchiș a activat ca inginer în cadrul Institutului de Proiectări al UCM Reșița, la Combinatul Siderurgic Reșița iar din anul 1992 și până în 2000 a deținut funcția de viceprimar al municipiului reședință de județ – Reșița.

Din anul 2004 a deținut funcția de director adjunct al societății Prescom din municipiul de pe Bârzava iar din anul 2012 a ieșit la pensie.

Din anul 2022 problemele de sănătate au început să-i dea de furcă iar pe data de 17 ianuarie 2024, Gheorghe Marchiș s-a stins pe un pat de spital la Timișoara.

Pentru cei care l-au cunoscut și doresc să-i aducă un ultim omagiu, corpul neînsuflețit este depus la Capela Cimitirului Nr. 7 din Moroasa.

Gheorghe Marchiș va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 12:00, la Cimitirul Nr. 7 din Reșița.

Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe familiei îndurerate.

Sergiu TABAN

 

 

 

5 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, a fost un om minunat. Condoleante sincere Familie , Copiilor si nepotilor

  2. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, a fost o persoana minunata🙏 Din pacate lupta s-a sfarsit 😥Soremade judoka!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei