Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a explicat decizia radicală de a desființa mai multe secții sportive din cadrul clubului local, invocând o perioadă financiară critică cauzată de cofinanțările proiectelor europene. Acesta a a avut și o replica usturătoare pentru fostul viceprimar Adrian Dacica, pe care îl acuză de lipsă de loialitate și de faptul că ar fi distribuit în presă mesaje dintr-un grup intern al partidului.
Întrebat de jurnaliști despre motivele desființării unor secții sportive de performanță, unde copiii aveau rezultate notabile, Ioan Popa a explicat că Primăria Reșița se află într-un moment de maximă presiune financiară, având în vedere că trebuie să susțină cheltuielile neeligibile și cofinanțările pentru zecile de proiecte derulate pe fonduri europene.
„Răspund foarte simplu, chiar dacă e dureros. Noi am făcut secțiile. Ele nu existau (…) Acum, când nu putem financiar și venim înapoi, veniți și îmi spuneți: domn’le, nu s-au putut găsi soluții? Păi eu când le-am făcut, aveam resursă și acum nu mai am. Eu încerc să reduc motoarele pe toate costurile, pentru că nu reușim să ne finanțăm proiectele pe care le-am făcut. Avem cofinanțări de proiecte enorm de multe”, a declarat primarul Ioan Popa.
În prezent, din cele șapte secții active în perioada de apogeu a clubului, au mai rămas active doar fotbalul, handbalul (la nivel de juniori, echipa de seniori fiind desființată) și una dintre cele două secții de karate.
Replică pentru Adrian Dacica: „Este un galben care cred că are izmenele roșii”
Decizia de a desființa secția de lupte a atras critici aspre din partea lui Adrian Dacica, director de club și coleg de partid cu primarul. Ioan Popa a reacționat ironic, sugerând că Dacica are un comportament politic duplicitar și că ar trebui să transfere sportivii pe cluburile pe care le coordonează deja (CSS sau CSM).
De asemenea, primarul l-a suspectat direct pe Dacica de faptul că ar fi „scurs” în presă capturi de ecran dintr-un grup intern de comunicare al consilierilor județeni PNL, grup în care fuseseră introduși și Ioan Popa, și Marcel Vela.
„Domnul Dacica mi-a amintit în discuțiile pe care le-am văzut chiar pe un live mai devreme de domnul Veștea. Da? Începe să semene cu domnul Veștea, domnul Dacica. Este un liberal, am înțeles că un liberal adevărat, dar care are atitudini de roșu. El este un galben pe care cred că trebuie să îl căutăm pe sub pantaloni, să vedem dacă nu are izmenele roșii.
S-a întâmplat un fenomen neplăcut într-un grup intern al consilierilor județeni. Am fost introdus și eu și Marcel Vela să ne consultăm sau să ne consulte în Consiliul Județean pe o temă mai delicată din Consiliul Județean și am constatat că după o oră unul dintre mesajele pe care le-am dat în acel grup intern a ajuns în presă și îmi puneam problema cine o fi? O fi Dacica, o fi Rădoi? Cine o fi dintre ei sau o fi altul? Dumnezeu știe cine! Și încep să îmi dau seama din conferința de presă ad hoc făcută de Adi Dacica, că el a fost. Să îi dea Dumnezeu multă sănătate lui, soției și fetelor lui.
Dacica nu a venit să se plângă de copiii ăștia, că nu mai au ei zece mii de lei pe lună sau nu. El a venit să dea în mine că nu mă mai înghite. Și el este pesedist acum, în haine liberale”, a afirmat primarul Ioan Popa.
În încheiere, edilul a subliniat încă o dată că prioritatea zero a administrației locale o reprezintă finalizarea proiectelor de infrastructură și a investițiilor cu fonduri europene, care au atras costuri neprevăzute uriașe pentru bugetul local.
Karina TINCUL

















