În aproape 63 de ani de viață, am prins și lucruri bune și mai puțin bune. Am văzut și auzit multe; am trăit experiențe noi, plăcute și… invers. E drept, recunosc, am mai și…„inventat“ câte ceva în viață; știți cum se spune: „și minciuna-i vorbă“. Dar atunci când spui o minciună, e bine să o crezi și tu pe jumătate, ca să aibă oarece șanse de… credibilitate“.
O știre apărută pe fluxul informațional, m-a determinat să cred că toate „invențiile“ mele sau ale altora, de care am avut parte în această viață, sunt… pistol cu apă față de ceea ce s-a întâmplat la o secție de poliție din India. De fapt, nu ceea ce s-a întâmplat e interesant, ci explicația autorităților pentru ceea ce s-a întâmplat.
Poliţia din India dă vina pe şobolani pentru dispariţia a aproape 200 kg de canabis confiscat de la vânzătorii ambulanţi şi păstrat în secţiile de poliţie, după ce în trecut aceleaşi rozătoare au fost învinuite că au consumat alcool, relatează BBC.
„Şobolanii sunt animale mici şi nu se tem de poliţie. Este dificil să fereşti drogurile de ei”, este concluzia la care a ajuns un tribunal din statul Uttar Pradesh. Judecătorul Sanjay Chaudhary a citat trei cazuri în care captura de marijuana a poliţiei a fost distrusă de rozătoare. Într-unul dintre ele, instanţa a cerut poliţiei să prezinte drogul confiscat ca probă, dar i s-a spus că 195 kg de canabis au fost „distruse” de şobolani.
Într-un alt caz, care implica 386 kg de droguri, poliţia a depus un raport în care se spunea că „o parte” din canabis a fost „mâncată de şobolani”. De asemenea, potrivit aceluiaşi judecător, o cantitate de 700 kg de marijuana confiscată de poliţie se afla depozitată în secţiile de poliţie din districtul Mathura, deşi acestea „erau în pericol de a fi infestate de şobolani”. El a spus că poliţia nu avea experienţa necesară pentru a se ocupa de această problemă, deoarece şobolanii erau „prea mici”.
Să… „inventezi“ o dată, mai treacă meargă, dar să repeți aceeași minciună la fiecare „dispariție“ de canabis e… cu totul altceva. Pentru nimic în lume nu aș fi crezut vreodată că „șarlatanii“ ăia mici (la șobolani mă refer), ar fi capabili de consum de cocaină. Și poate nici acum „nu aș fi crezut“ dacă din aceeași știre nu aș fi aflat că nu sunt doar „consumatori“ de droguri; nuuu… Ei au și alte „hobby-uri“.
În 2017, poliţia din statul Bihar, din estul ţării, a acuzat şobolanii că au consumat mii de litri de alcool confiscat, la un an după ce statul interzisese vânzarea şi consumul de alcool, reaminteşte BBC. E ceva necurat cu „șobolanii“ ăștia. Auzi tupeu la ei! Să se îmbete ca porcii cu mii de litri de alcol, ca mai apoi să dea iama în cocaină precum joiana în trifoi. Mare minune!
Am totuși o curiozitate: oare cum au desfăcut sticlele de alcool? Și dacă tot au făcut-o, au băut cu gheață sau… sec?
Dan AGACHE
L-au băut ,, cu paiul ” ( alcoolul ) , fiindcă nu ajungeau ,, cu buzele ” la sticlă din cauza clonților / dinților )):: Frunza au mestecat-o şi prizat-o ,, englezeşte ” precum tutunul , nicidecum nu au fumat-o… Mişto’ poza reprezentativă , ați surprins o parte din şparlamentarii ,, Romanistanului ” înfruptându-se alături de famigliile lor mafiote din bugetul țării , precum şi din prăduiala disidenților – indezirabililor ( victimelor lor ) … = >> POLİȚİE POLİTİCĂ ( stat criminal-mafiot ) !
Am totuși o curiozitate: oare cum au desfăcut sticlele de alcool? Și dacă tot au făcut-o, au băut cu gheață sau… sec?
–
Vă gândiți la șampanie (în sticle) sau la butoaie cu vin (din lemn)?
Tutunul se păstrează în tabachere metalice (pentru cine are).
Sau în TIR-uri cu șervețele umede (zic alții).