fbpx
10.7 C
Reșița
sâmbătă, 20 aprilie 24

„Să fii primar este doar o funcție”, consideră edilul comunei Vermeș, Ion Iacob Damian

Reabilitarea dispensarului veterinar din comuna Vermeș, aceasta este una din dorințele și țintele pe care și le-a stabilit pentru actualul mandat, primarul Ion Iacob Damian. Cu atât mai mult cu cât edilul este la bază veterinar, motiv pentru care i se și reproșează de multe ori că nu s-a ocupat de modernizarea respectivului dispensar. Nu din lipsă de interes sau voință, susține Damian, ci pentru că legislația nu i-a permit acest lucru, clădirea fiind situată pe un teren al ADS-ului (Agenția Domeniilor Statului).

Aflat de peste 12 ani în fruntea comunei Vermeș, edilul Ion Iacob Damian, nu și-a uitat „prima dragoste”. „De meserie sunt veterinar, să fii primar este doar o funcție”, susține Damian, care nu ezită, atunci când timpul îi permite să își practice meseria în care s-a format.

Merg și acum la consultații, atunci când oamenii mă solicită, dar mai mult intervenții mici, că nu pot să continui un tratament de 3-5 zile. Dar mi-e drag să stau cu oamenii. Mă cunosc cu toată lumea din comună, dar când intră pe ușă îi simt că au o reținere că vin la Primărie. Când merg eu la ei acasă și vorba aia, stau pe scaunul acela mic, altfel este discuția. Când vin ei la Primărie au o reținere, deși suntem prieteni, alta e când merg eu la ei. Și merg cu drag, nu mi-e rușine și nici greu, până la urmă asta mi-e meseria, sunt veterinar.

Una din problemele nerezolvate la Vermeș este situația dispensarului veterinar. Mi-e rușine acum să vă arăt cum arată. Am lucrat 21 de ani ca veterinar, aproape o viață de om, motiv pentru care unii îmi reproșează că nu s-a făcut nimic acolo. Problema este că se află pe terenul ADS-ului, la fel ca sediul Poliției. Am înțeles că acum se modifică legislația, să le putem lua noi la Primărie, să am bază legală să investesc în ele. Sediul Poliției se află într-o stare acceptabilă, dar oricum este în centru și ar mai trebui ceva făcut și acolo”, a explicat edilul.

Citește si:  Investiție de peste două milioane de lei, finalizată în comuna Vermeș

Citește si:  Sărbătoare la Ersig! Biserica de lemn, resfințită în prezența PS Lucian, Episcopul Caransebeșului

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei