19.7 C
Reșița
luni, 16 mai 22

UPDATE: (FOTO) Accident pe centura Caransebeșului, între un TIR și un autoturism!

Update: „Un autoturism ce venea din Germania și în care se aflau șoferul și un pasager, a intrat într-un TIR, care mergea spre Lugoj, într-o curbă ușoară la dreapta. TIR-ul era condus de un cetățean turc. Cei doi ocupanți ai autoturismului au fost răniți ușor și transportați la spital”, a declarat purătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

La fața locului urmează să ajungă un TIR care să mute semiremorca și să ridice capul tractor avariat, de pe partea carosabilă. Deocamdată, în zonă se circulă dirijat.

La testarea cu aparatul alcooltestul a șoferilor, rezultatul a fost negativ.

spot_img

……………………………………..

Circulație îngreunată pe centura Caransebeșului, în urma unui accident produs între un autoturism și un autotren.

Accidentul rutier a fost sesizat prin apel la 112 fiiind localizat la ieșirea din Caransebeș spre localitatea Buchin (E70).

În urma coliziunii au rezultat două victime, neîncarcerate, după cum au precizat reprezentanții ISU Caraș-Severin, care au mobilizat la fața locului un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș.

Totodată au intervenit și echipaje SAJ, IPJ și de la SDN.

foto: DRDP Timișoara

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei