fbpx
22.6 C
Reșița
sâmbătă, 23 septembrie 23

Marcel Vela: „Îi mulțumesc, acolo în Cer unde e, lui Sorin Frunzăverde!”

Deschiderea Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș are un istoric al evenimentelor care s-au derulat pe o perioadă destul de îndelungă, și despre care fostul primar al urbei, dar și fost ministru de Interne, senatorul Marcel Vela a povestit în detaliu în ziua în care a fost marcat acest eveniment pe aeroportul din municipiu.

Visul lui Marcel Vela, încă de pe când se afla la cârma administrației locale caransebeșene, era acela de a aduce un elicopter SMURD la Caransebeș.

Când am ajuns ministru evident că am discutat cu colegul, camaradul, secretar de stat Raed Arafat, un om extraordinar, și despre acest aspect, vis-a-vis de dezvoltarea activității aeromedicale aici.

Pentru că în Caransebeș exista deja IGAv prin unitatea sa încă din 2013, datorită unui om extraordinar pe care vreau să-l amintesc, generalul Doru Grădinaru, fost inspector general și care a decis, împotriva altor voințe politice, ca această unitate să nu fie în județul Gorj, să fie în județul Caraș-Severin, aici la Caransebeș.

Pentru că domnul general Grădinaru nu avea resurse, sau pe investițiile de la MAI nu era prinsă în planul de dezvoltare o unitate IGAv aici, CL de la vremea respectivă, viceprimarii și cei din Primăria Caransebeș au pus umărul și împreună am reușit să construim sediul actualei unități care era popota fostei unități militare de aviație, care la vremea respectivă era în paragină și pe care am primit-o la Primărie. Am renovat-o și am transferat-o în patrimoniul CJ pentru ca mai apoi CJ să o transfere la MAI”, a precizat Marcel Vela.

Recunoștința parlamentarului liberal se îndreaptă și spre cel care și-a adus aportul la realizarea acestui vis al lui, de a avea un elicopter SMURD la Caransebeș, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

Îi mulțumesc, acolo în Cer unde e, lui Sorin Frunzăverde, că a convins pe cei care dețineau acest hangar în concesiune pe nu știu câți ani, inițial, să renunțe la concesiune și acest hangar să fie transferat la MAI împreună cu clădirea pe care o transferasem noi deja la CJ.

În 2015, CJ a emis o hotărâre prin care transfera clădirea și hangarul la MAI. Din păcate, până în 2020, în septembrie, nici CJ și nici altcineva nu s-a preocupat ca această unitate să fie intabulată la MAI, astfel încât să se poată dezvolta aici o unitate cu adevărat importantă.

Cu ajutorul domnului Raed Arafat, cu ajutorul miniștrilor din Guvernul Ludovic Orban, în 17 septembrie 2020 s-a emis această hotărâre și trebuie să-i mulțumesc aici și președintelul CJ de anul trecut, Hurduzeu Silviu, pentru că s-a implicat să demarăm aceste proceduri cât mai repede.

Vreau să-i mulțumesc și lui Romeo Dunca pentru că, vă spun un secret, a promis că terenul de sub clădirea alăturată, care este al CJ, dar clădirea este a MAI, va fi transferat prin hotărâre de CJ la Departamentul pentru Situații de Urgență și așa cum îl știu eu pe Raed, implicat și priceput în accesarea fondurilor europene, îl rog să visăm împreună când ne uităm la acea clădire care peste câțiva ani va fi o emblemă a MAI”, a declarat senatorul Marcel Vela, pe aeroportul din Caransebeș.

Lorena POENARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei