1.5 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

Sănătatea gugulanilor, în atenția deputatului Dumitru Rujan

Deputatul liberal Dumitru Rujan, candidat din partea PNL pentru postul de primar al municipiului Caransebeș, trage un semnal de alarmă în privința intenției mai multor medici de a părăsi sistemul sanitar românesc.

Despre motivele care îi îndeamnă să recurgă la acest gest și despre intenția deputatului liberal de a face ceva pentru a împiedica acest exod al medicilor, Dumitru Rujan a scris pe pagina sa de socializare:

Este imperios necesar să ne asigurăm că cetățenii din Caransebeș și din județul Caraș – Severin au medicii care să aibă grijă de sănătatea lor! De aceea i-am transmis ministrului Sănătății, Alexandru Rafila să vină cu o soluție urgentă, având în vedere că numeroși medici din județ mi-au semnalat faptul că vor să își dea demisia, din cauza faptului că munca lor nu este recompensată pe măsură.

Am făcut acest apel, urgent, la Ministerul Sănătății pentru că am primit la biroul meu parlamentar mai multe înștiințări din partea unor medici din județul Caraș-Severin privind intenția domniilor lor de a demisiona, deoarece Ministerul Sănătății nu recunoaște și, în consecință, nici nu a dispus ca activitatea desfășurată în gărzile suplimentare să fie plătită la nivelul tarifului orar al normei de bază.

Sunt încrezător că se vor găsi cele mai bune soluții pentru a rezolva această problemă. Mă voi asigura că va exista un dialog, pentru că avem nevoie de medici“, a declarat deputatul Dumitru Rujan.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. Deputatul liberal Dumitru Rujan … trage un semnal de alarmă în privința intenției mai multor medici de a părăsi sistemul sanitar românesc.

    Se referă la Tătar sau Arafat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei