Nu mai puțin de trei obiective importante ale orașului Bocșa se află pe lista companiei Termoconstruct în acest an, în vederea unor modernizări fără precedent ale acestora.
Amintim aici Casa de Cultură din Bocșa, Cinematograful din oraș și Parcul Central din imediata apropiere a clădirii primăriei Bocșa, lucrări care ar trebui realizate până la finele lui 2023.
În cazul Casei de Cultură din Bocșa, proiectul are în vedere demolarea parțială a clădirii existente și construirea unui imobil care să corespundă funcțiunii de Casă de Cultură (va adăposti sala de spectacole, spații conexe și partea administrativă de birouri), care se va ridica la nivelul standardelor actuale, evident europene.
Prin lucrările propuse la noua clădire dedicată culturii bocșene este necesară alinierea clădirii la standardele de exploatare actuale în vigoare, oferind spații moderne, echipate și finisate corespunzător.
Lucrările efectuate vor viza şi protejarea elementelor naturale existente, se vor realiza spaţii verzi și se vor planta copaci de diferite specii pentru a crea un ambient plăcut. Elementele si tencuielile decorative vor trece printr-un amplu proces de curățare, reparații, restaurarea și completarea elementelor decorative lipsă, în conformitate cu cele originale.
Tâmplăria va fi înlocuită de specialiștii Termoconstruct cu unele noi, mai performante termic, cu tâmplărie din lemn și geam termoizolant, totul conform cu tamplaria originala.
„Prin lucrările propuse se va realiza o adaptare a clădirii la efectele schimbărilor climatice prin îmbunătăţirea nivelului izolării termice şi prevederea unor sisteme eficiente de colectare şi dirijare a apelor provenite din precipitaţii.
Dotarea clădirii se va face cu mobilier și echipamente profesionale și moderne la standardele de exploatare actuale în vigoare, conform clădirilor de profil.
Capacitatea maximă a clădirii viitoarei case de cultură va fi de 243 persoane“, după cum am aflat de la reprezentanții câștigătorului execuției acestui proiect, Termoconstruct.
Ne-am deplasat la Bocșa pentru a vedea care este ritmul lucrărilor la obiectivele amintite, după cele două luni ploioase de care orașul de pe Bârzava a avut parte. L-am întâlnit în imediata apropiere a șantierului pe primarul orașului Bocșa, Mirel Pascu, cel care, deși era prins cu lucrările de asflatare și rigolele unor străzi, ne-a însoțit „la locul faptei“.
„Sunt lucrări de anvergură, construcții structurale, fundații care la final nu se vor vedea cu ochiul liber de către simplul vizitator, trecător, amator de cultură, de aceea mă și bucur că ați venit să le surprindeți într-o asemenea etapă a proiectului nostru, dar care contează enorm pentru ceea ce va însemna partea de consolidare a viitorului edificiu cultural și în ciuda unei perioade lungi cu vreme nefavorabilă, cu apele care ne-au inundat șantierul, apreciez că Termoconstruct a încercat să mențină o dinamică pozitivă a ritmului lucrărilor. La fel este și în cazul cinematografului, unde cred că bocșenii vor avea parte de un spațiu de vizionare al lungmetrajelor în condițiile moderne ale unor cinematografe din orașe precum Timișoara sau Cluj.
Încă odată, legat de lucrări, speranța mea este ca acest constructor să rămână concentrat ca și până acum asupra tuturor obiectivelor, chiar dacă am stabilit, de comun acord, ca zona Parcului Central din fața clădirii Primăriei Bocșa să o realizăm după ce ne apropiem de închiderea lucrărilor casei de cultură și a cinematografului. Ca o concluzie, sunt mulțumit, date fiind condițiile în care a fost obligat Termoconstruct să toarne betoane, să ridice molozul și celelalte etape din proiect“, a fost concluzia la cald* a primarului Pascu (* undeva la peste 30 de grade, sub un albastru infinit al șantierului unde operează angajații Termoconstruct).
În cazul cinematografului din Bocșa, un alt obiectiv despre care se vorbește de vreme lungă și care s-a aflat în paginația platformelor program a mai multor candidați la funcția de primar, pentru zona de extindere, proiectul propune o structură nouă. Când spunem nouă, asta va însemna o sală nouă, multifuncțională, calculată și dimensionată după normele actuale, care va funcționa ca un întreg cu corpul existent din punct de vedere funcțional.
„Pentru corpul existent în mare parte se păstrează funcțiunile inițiale, dar la parter în zona foaierului vor fi amenajate grupuri sanitare pe sexe, grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, o zonă de garderobă și una de vânzare bilete. Va fi înlocuită tâmplăria, atât interioară, cât și exterioară; se refac finisajele interioare si exterioare. De asemenea va fi înlocuit acoperișul.
Clădirea va fi echipată și dotată integral corespunzător pentru noua sală multifuncțională, care va deservi ca cinematograf, iar în incintă vor fi amenajate alei de circulație pietonală pavaj de piatră, cu suprafață de 98 de metri pătrați.
Pentru persoane cu dizabilități, la intrarea principală în clădire a fost prevăzută o platformă liftantă de acces. Spațiile verzi vor fi împrejmuite cu borduri de beton si vor fi amenajate prin plantare de gazon și flori“, ne-au transmis specialiștii Termoconstruct, companie care se află în plin șantier de reorganizare a cinematografului bocșean.
Sergiu TABAN

















