Cea de-a șaptea ediție a Festivalului de folclor „Ghiță Copăceanu Moșu”, un omagiu adus în fiecare an regretatului dansator și coregraf, a avut loc săptămâna aceasta, la Teregova.
Și-au dat participarea ansamblurile de cântece și dansuri Armenișana al instructorului Dumitru Dragomir din Armeniș, Zestrea gugulanilor din Caransebeș, Dunav din Svinița și, desigur, Teregoveana din Teregova, coordonat de prof. Petru Moacă.
Extrem de apreciate au fost și recitalurile soliștilor Adriana Stanca și Ramona Vița, doamna folclorului bănățean, au întreținut atmosfera de voie-bună care a dominat festivalul „Ghiță Copăceanu Moșu”.
La eveniment a participat un număr impresionant de spectatori, ceea ce a adus bucurie în sufletul organizatorilor, respectiv Primăria comunei Teregova și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin. La eveniment au participat și membrii Comisiei de Învățământ din Parlamentul României, sosiți pentru câteva zile la Teregova, la invitația deputatului de Caraș-Severin, Marius Romulus Damian.
Ziua de ieri, la Teregova, a adus încă un prilej de sărbătoare, deoarece biserica din localitate (monument istoric) și-a serbat hramul de sfântul Dumitru.
După săvârșirea slujbei religioase, pe seară, a început și tradiționala rugă ce însoțește după tradiție ziua de hram, iar atmosfera a fost întreținută de această dată de interpreta Dana Gruescu.
„A fost o zi deosebită, primită cu interes și bucurie atât de localnici, cât și de invitați, ceea ce nu poate decât să ne aducă satisfacție”, a declarat pentru Reper24 primarul comunei Teregova, Maria Damian.
Daniela TUDOR