Dunca, după recepția lucrărilor de pe DJ 608B: „Nu facem rabat de la calitate”

Nu am făcut și nu facem rabat de la calitate”, susține Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, cu trimitere la lucrările de modernizare derulate pe DJ 608B Constantin Daicoviciu-Copăcele.

Aproximativ 14,6 milioane de lei, bani atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost investiți în reabilitarea celor 8,6 km de drum județean care face legătura între Constantin Daicoviciu și Copăcele.

Cei 8,6 km sunt acum complet modernizați permițând circulația în condiții optime”, a precizat Romeo Dunca după recepția lucrărilor. Președintele forului județean a transmis că toate criteriile de calitate au fost îndeplinite, aspect confirmat și de membrii comisiei de recepție.

Diferența între lucrările executate în mandatul meu și cele făcute în trecut este că, indiferent de zona în care intervenim și indiferent despre ce constructor este vorba, noi nu facem rabat de la calitate. În trecut funcționau mica înțelegere și cumetria, acum obiectivul nostru este altul.

Pentru că sumele disponibile sunt mici, acolo unde investim banii județului dorim calitate, iar diferența începe să se observe. Cetățenii care beneficiază de aceste lucrări sunt mulțumiți, și noi, la rândul nostru, putem să simțim mândria unor proiecte făcute bine, în interesul locuitorilor, nu al firmelor de casă.

Felicit membrii comisiei de recepție pentru modul în care își fac treaba!

Lucrurile se schimbă în bine!”, a mai adăugat Romeo Dunca.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. ”În trecut funcționau mica înțelegere și cumetria, acum obiectivul nostru este altul.”

    Marea înțelegere și cumetrio-cumetrologia stratului de asfalt raportată la dimensiunile telefonul mobil, da, par a fi alte obiective, nu subiective.
    Totuși, deși tencuiala a fost frumoasă (peste polistiren), podul Luțca s-a prăbușit.
    Obiectiv și complet.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei