Sărbătoare și binecuvântare arhierească în comuna Doclin!

Zi deosebită de rugăciune și comuniune pentru locuitorii comunei Doclin. Comunitatea locală a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul vizitei pastorale a Preasfințitului Părinte Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a săvârșit o înălțătoare slujbă arhierească, aducând bucurie și mângâiere sufletească numeroșilor credincioși prezenți.

Evenimentul a reunit nu doar localnicii dornici de rugăciune, ci și autoritățile locale, care au ținut să marcheze acest moment de profundă spiritualitate pentru întreaga suflare a comunei.

La finalul slujbei, primarul comunei Doclin, Dănuț Oană, a transmis un mesaj plin de recunoștință în numele întregii comunități pe care o gospodărește, subliniind importanța sprijinului spiritual în viața satului românesc:

„Cu deosebită bucurie și profundă recunoștință, adresez sincere mulțumiri Preasfințitului Părinte Episcop Lucian Mic pentru înalta onoare de a fi fost astăzi în mijlocul comunității noastre și pentru slujba arhierească săvârșită cu atâta har, dăruire și binecuvântare. În numele administrației publice locale și al tuturor cetățenilor, exprim întreaga noastră apreciere pentru această vizită binecuvântată și îi dorim Preasfințitului Părinte Episcop multă sănătate, putere de slujire și ajutor de la Dumnezeu în nobila misiune pastorală pe care o împlinește”, a declarat edilul Dănuț Oană.

Vizitele arhierești în comunitățile din această zonă reprezintă de fiecare dată un bun prilej de întărire a credinței, dar și un simbol al bunei colaborări dintre Biserică, comunitate și administrația locală, transformând o zi obișnuită într-o pagină de neuitat din istoria localității Doclin.

Lorena POENARU 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei