Creșterea consumului la produsele din carne, în special cele din carne de porc, nelipsite pe masa românilor în perioada sărbătorilor de iarnă, a determinat DSVSA Caraș-Severin să devină mai vigilentă și să-și intensifice controalele în această perioadă.
Controalele se vor efectua într-un mod nediscriminatoriu în scopul verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitar veterinare la nivelul unităților autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, astfel: abatoare care taie porcine, unități de tranșare, de procesare și depozite frigorifice, carmangerii, măcelarii, magazine alimentare care funcționează în incinta piețelor agroalimentare și în alte locuri amenajate și autorizate, târgurile și expozițiile unde se expun/comercializează produse alimentare unități de alimentație publică restaurante, pensiuni, care prepară și servesc hrana consumatorilor finali.

„În timpul controalelor oficiale, la suspiciune, se vor recolta probe de alimente. Se vor efectua controale tematice pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, referitoare la producerea, procesarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii de porc, a modului de marcare și certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate și a produselor din carne de porc sau care conțin carne de porc.
De asemenea, se vor efectua controale oficiale în trafic, în echipe mixte formate din reprezentanți ai DSVSA și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în vederea verificării mijloacelor de transport a porcinelor vii“, a declarat dr. Pavel Borchescu, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Caraș-Severin.
Dan AGACHE
















