Din cele 200 de centre comunitare integrate în tot atâtea localități din România, finanțate de Ministerul Sănătății prin PNRR, trei vor fi în Caraș-Severin, la Bucoșnița, Cornereva și Berzasca.
Este vorba de modernizarea unor clădiri puse la dispoziție de autoritățile locale, dotarea cu mobilier și aparatură medicală de specialitate și angajarea de asistenți sociali comunitari și asistenți medicali comunitari. În aceste centre va putea fi acordată asistență medicală și socială pentru pacienții cu risc.
Administrația locală a comunei Berzasca a identificat o clădire în satul Bigăr care, prin acest proiect, va putea fi transformată în Centru Comunitar Integrat. Primarul comunei, Petru Furdui a declarat, pentru Reper24, după semnarea contractului de finanțare:


„Am identificat o clădire aflată în patrimoniul Primăriei pe care o vom moderniza cu ajutorul financiar acordat prin acest program. Am ales localitatea Bigăr pentru că este izolată și înființarea acestui centru va permite medicului ca două zile pe săptămână să poată acorda asistență localnicilor din Bigăr, aceștia nemaifiind obligați să coboare 25 de km până în Berzasca sau să mai meargă 25 de km până la Moldova Nouă, cea mai apropiată unitate sanitară.
Avem în Bigăr un centru de zi pentru bătrâni căruia îi vom schimba destinația, îl vom moderniza și vom angaja un asistent medical comunitar ce va putea face în celelalte zile ale săptămânii tratament persoanelor bolnave. Proiectul prevede și un asistent social comunitar, post pe care noi îl avem deja înființat“.
Contractul a fost semnat ieri la Direcția de Sănătate Publică și prevede alocarea a peste 830 de mii de lei pentru renovarea clădirii și dotarea acesteia. Termenul de finalizare a acestui proiect este începutul lunii mai 2025.
Dan AGACHE