Semmeringul Bănățean, mai mult decât un simbol al Banatului de Munte, o experiență de neratat!

La final de săptămână, am răspuns invitației Asociației „Uniți Reușim“ de a fi părtași ai unei călătorii cu celebrul Semmering Bănățean, oferind un exemplu de susținere alături de mai mulți cărășeni, dar și timișeni, hunedoreni și alți români care au ținut să pună umărul la susținerea și salvarea celei mai vechi căi ferate montanistice din România (1863), dar și din Sud-Estul Europei.

Plecarea de la UBB din față

Urcați în autocarele pe care le-a „organizat“ acest cu adevărat om frumos al Banatului, Lili Gherle, am pornit puțin după ora 09:00 spre Oravița, prima gară, primul peron istoric, unde aveam să poposim într-o primă etapă. Să nu uit de expozeul „full of details“ oferit de Georgian Popovici, fiul lui Gheorghe, profesorul universitar care i-a sădit în suflet fiului o dragoste curată pentru Banatul Montan și pentru tot ce mișcă sub soare (dar și sub lună) pe aceste meleaguri. Povești, istorie, legendă, cifre tehnice, toate puse într-o ordine a firescului pentru noi, pe bune spus „habarniștii“, care aveam să trăim o experiență cu totul specială.

Căci, degeaba auzi povești și vorbe meșteșugite, dacă nu încerci să atingi metafora aceasta care leagă Anina de Oravița chiar cu propria-ți mână… Și uite-așa din vorbă-n poveste, ieșim din Greoni și intrăm în linie dreaptă spre orașul unde Teatrul Eminescu se va moderniza…într-o bună zi… Să nu uităm că numele teatrului nu este deloc unul întâmplător, în anii săi de început, Eminescu a fost sufleur la una din piesele jucate în secolul XIX pe scena teatrului orăvițean.

Și chiar dacă ne-am așteptat la mai multă zarvă pe peron, ceva organizat de CFR sau de administrația locală (se vede treaba că domnul primar Ursu nu e în zonă) prin care să marcăm faptul că Semmeringul a fost din nou lăsat să-i bucure pe turiști pe traseul feroviar dintre Oravița și Anina.

Pitorescu și Păunescu

Evident, după ce ne-am așezat pe băncile din vagoanele verzi, încălzite de niște sobe tipice secolului XIX, început de secol XX, spații deschise, fără cușete în care și-au făcut loc galeria lui Florin Boboescu, talentații liceeni de la Anina, jurnaliști și curioși, dar și oameni care și-au dorit să facă cunoștință cu acest Semmering Bănățean, între ultimii numărându-mă și eu.

Au răsunat chitarele și vocile calde ale tinerelor de la Liceul Mathias Hammer din Anina, cele care mi-au readus aminte de maestrul meu și al neamului românesc, poetul de geniu Adrian Păunescu, ale cărui versuri au răsunat în multe din refrenele interpretate ad-hoc de tinerii prezenți în vagoanele trenului. M-am bucurat să-l regăsesc pe una din băncile acestui vehicul ce se încăpățânează ca după 162 de ani să meargă mai departe, pe deputatul proaspăt ales în decembrie, Andrei Plujar. Practic, singurul politician prezent în această mini-excursie, deși, cred, bănuiesc, mă gândesc că după apariția acestui material vor năvăli și ceilalți aleși să-și tragă un selfie la viaductul de la Jitin, la o înălțime de 37 de metri. În ceea ce privește cel mai lung tunel de pe traseu, acesta poartă numele de Tunelul Gârliște cu o lungime de 660 de metri și chiar ni s-a părut lung.

E nevoie de un cap limpede care să creeze niște popasuri atrăgătoare pe parcursul acestui traseu! 

De ce se numește această linie ferată Semmeringul Bănățean? Se spune că datorită asemănării peisajului dintre cel de la noi din Banatul de Munte, de pe ruta Oravița – Anina, și adevăratul Semmering din Austria care leagă Glognitz de Mürzuschlag, pe o distanță de 40 km.

Traseul propune câteva opriri care dacă ar fi marketate cu cap, ar putea crea premisele unei „așa zise“ rețele comerciale pe ruta amintită, despre care turiștii să ducă vorba, căci aceasta este cea mai bună reclamă pentru Semmeringul care se zbate să trăiască și care trăiește, an de an, cu sabia deasupra capului.

Iată, însă, că entuziasmul acestor oameni care merită amintiți pentru că au reacție, atunci când noi ne mulțumim să scrolăm peste o știre gen „Semmeringul Bănățean tras pe linie moartă!“ a făcut ca Ministerul Transporturilor să aibă reacție prin vocea ministrului Grindeanu, care a anulat orice plan de scoatere din ecuație feroviară a celei mai vechi garnituri a căilor ferate care operează în prezent.

Despre simbolul Semmeringului Bănățean, continuitatea și protejarea acestui obiectiv de patromoniu cultural am vorbit cu mai mulți călători, între care s-a numărat și deputatul Andrei Plujar, cel care l-a interpelat pe ministrul Grindeanu în problema suspendării traficului feroviar de pe relația Oravița – Anina:

Anina, pentru o clipă, ca pe vremuri…

Și uite așa, prin cântecul ce a știut să stingă mereu plictiseala pe culoarele trenului, admirația unor peisaje care l-ar fi lăsat și pe Calistrat Hogaș fără glăscior, ajungem în cele din urmă (uite, acolo e Brădișorul de jos?) în gara de la Anina. De această dată, într-o atmosferă festivă, cu un primar Ghiță Românu dornic să fie o gazdă bună, cu gulaș la cazan pregătit de chef Marian Popovici, cu un peron de unde nu au lipsit suvenirurile, dar și o colecție impresionantă de anticariat într-un magazin situat chiar în imobilul gării.

Organizatorii au pregătit și un vin fiert, unii au avut șansă să guste și o răchie cu gust de prună, alții care joacă o carte non-alcool s-au apucat de metehne și mai dăunătoare gen Coca și Cola, dar toată lumea s-a simțit cu adevărat bine primită la Anina, fostul centru minier care încearcă să revină la viață printr-o serie de proiecte ale administrației Românu.

La invitația edilului, am vizitat cu toată „hoarda“ și Centrul Cultural Muzeistic din Anina, locul unde l-am întâlnit pe „Ion“, cel mai vechi om din epoca modernă, ale cărui oseminte specialiștii le-au atestat ca fiind de acum 42 de mii de ani!!

Muzeul mai are foarte multe colecții interesante legate de istoria orașului, care cuprind atât partea socială, cât și partea culturală, nefiind uitat mineritul, profesiile complementare, locuințele cu inventarul lor obișnuit  și macheta  liniei ferate Anina-Oravița, exponate vechi, obiective importante paleontologice (reconstruirea Peșterii cu oase, din apropierea Steierdorfului). Și mai ales, puteți apăsa (dar cu grijă!) pe clapele unui pian vienez Alois Kern, la care se spune că ar fi compus acum mai bine de un secol chiar Strauss fiul!

Așadar, o zi de neuitat, în care ne-am încărcat de frumos, cu o oprire la intrarea pe viaductul de la Carașova, acolo unde cineva nu-ți spui cine, nu s-a putut abține să nu-și comande papanași cu gem și astfel, să ne facă să înțelegem de ce uniți, cu papanașul la purtător, ba alții cu mici și cartofi pai, putem izbândi în orice luptă.

Hai că se poate, s-a demonstrat și de această dată în cazul Semmeringului (mulțumim Sorin Grindeanu, bine că ești bănățean), pentru că, nu-i așa, „Uniți Reușim“!

Sergiu TABAN