fbpx
-0.3 C
Reșița
marți, 31 ianuarie 23

Senatorul Vela s-a apucat de scris istorie în Caraș-Severin! Magistrala de gaz promisă în 2020, autorizată pentru execuție în 2022!

 

Unul din obiectivele pe care și le-a propus conducerea Partidului Național Liberal din Caraș-Severin în 2020 l-a reprezentat valorificarea potențialului turistic al județului. Iar pentru ca zonă să se poată dezvolta din punct de vedere al turismului, condițiile imperios necesare ale acestui deziderat erau reprezentate de o infrastructură rutieră de calitate și de introducerea rețelei de gaz, un capitol deficitar pentru cea mai mare parte a județului.

Unul din artizanii extinderii rețelei de gaz în Caraș-Severin, a fost senatorul Ion Marcel Vela, cel care împreună cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, au realizat un lobby activ la nivel guvernamental pentru înlesnirea acestui mega-proiect care dă o nouă șansă de dezvoltare Banatului de Munte, succedat de numeroase discuții cu directorul general Transgaz, Ion Sterian și specialiștii acestei societăți naționale, care au culminat cu vizita managerului în Caraș-Severin.

spot_img

Vestea mare a zilei o reprezintă autorizarea primită de la Ministerul Energie care poartă parafa Transgaz în vederea demarării execuției lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa (inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică).

Senator Ion Marcel Vela: „Acum doi ani am promis, astăzi s-a emis autorizația!“

Despre acest moment, cu adevărat istoric, senatorul Ion Marcel Vela, a transmis: „Acum doi ani la Băile Herculane, în 11 Septembrie 2020, făceam o promisiune pentru creșterea calității vieții, economisirea lemnului de foc, dezvoltarea stațiunii, realizarea de investiții în toată zona și crearea de noi locuri de muncă în Caraș-Severin.

După ce au fost alocate fondurile și proiectanții au stabilit traseul, apoi s-au obținut zeci de avize și acorduri, de la Ministerul Mediului și alte autorități locale, județene și naționale, astăzi a fost un moment istoric pentru Banatul de Munte…

S-a emis Autorizația de Construire pentru noua magistrală de gaz care cuprinde traseul Orșova-Caransebeș!

Conducta de gaz, care va lega de magistrala BRUA localitățile cărășene Băile Herculane, Topleț, Mehadia, Cornea, Domașnea, Teregova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni, Obreja, neracordate în acest moment, va fi realizată de societatea Transgaz, iar racordurile pentru alimentările comunelor vor intra sub incidența primăriilor. Senatorul Marcel Vela explica la momentul prezentării proiectului că UAT-urile cărășene vor găsi posibilități de finanțare, altele decât cele care ar putea îngenunchea bugetele locale.

Să nu uităm că directorul general al companiei naționale Transgaz, Ion Sterian, a avut curajul de a avansa, cu seninătate, în urmă cu un an și un termen pentru finalizarea acestui mega-proiect de introducere a gazului pe Valea Cernei și Valea Timișului: anul 2024! Știa el, ce știa.

Altfel spus, semne bune, anul electoral are, momentan pentru liberali…

Sergiu TABAN

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei