Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică îl prăznuiesc anual, pe 27 decembrie, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al creștinătății, un simbol al credinței mărturisite până la jertfa supremă. Sărbătoarea are o profundă încărcătură spirituală și este prilej de bucurie pentru credincioși, dar și de sărbătoare pentru cei care îi poartă numele.
Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a ajuta la buna organizare a comunității creștine din Ierusalim. Cunoscut pentru credința sa puternică și pentru darul cuvântului, acesta a fost acuzat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare, devenind astfel primul martir al Bisericii, la puțin timp după Învierea Domnului.
Potrivit Sfintei Scripturi, în timpul martiriului său, Sfântul Ștefan s-a rugat pentru cei care îl ucideau, cerând iertare pentru ei, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. Această atitudine de iubire și iertare în fața suferinței a făcut din Sfântul Ștefan un model de urmat pentru creștinii din toate timpurile.
În tradiția românească, sărbătoarea Sfântului Ștefan este strâns legată de sărbătorile Nașterii Domnului, fiind considerată o prelungire a bucuriei Crăciunului. În această zi, credincioșii participă la Sfânta Liturghie, se roagă pentru sănătate și pace, iar în multe familii se păstrează obiceiul meselor festive și al vizitelor între rude.
Totodată, este o zi importantă pentru cei care poartă numele Ștefan, Ștefania, Istvan, Fănel, Fanica și alte derivate, mii de români celebrându-și onomastica. Numele Sfântului Ștefan este unul dintre cele mai răspândite în România, fiind asociat cu curajul, demnitatea și credința statornică.
Prin exemplul său de viață și jertfă, Sfântul Ștefan rămâne o mărturie vie a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, chemându-i pe credincioși la trăirea autentică a valorilor creștine, chiar și în vremuri de încercare.
Lorena POENARU
