Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei la Caransebeș

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin va fi prezent în acest sfârșit de săptămână la mai multe evenimente dedicate târgurilor de toamnă în 3 localități diferite: Caransebeș, Băile Herculane și Cornereva.

La Muzeul de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș se va derula mâine, 8 octombrie, evenimentul artistic reunit sub genericul „Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei“, un eveniment organizat de muzeul caransebeșean în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă Caraș-Severin.

„Vom fi prezenți cu orchestra profesionistă Semenicul, un recital de excepție al solistei Ramona Vița alături de tinere talente promovate de instituția noastră. Alături de ei vor fi ansamblurile Junii Gugulani și Zestrea Gugulanilor, ambele din Caransebeș. Îi așteptăm pe locuitorii orașului și nu numai pe ei, să petreacă o zi întreagă în curtea Muzeului din Caransebeș“ a precizat Dan Mirea directorul Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin.

În locația amintită vor fi și meșteșugari, expoziții de produse ale producătorilor locali, creații artizanale, bunătăți din Banatul de Munte. Evenimentul va începe de la ora 10 și va continua până spre seară, mai precizează organizatorii.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei