Siguranța rutieră a șoferilor, un punct forte în noul peisaj urban al Reșiței!

Nu voi căuta să consemnez într-un jurnal de șantier al lucrărilor din teren realizate în cadrul proiectului de mobilitate urbană din Reșița și de reintroducere a acestui mijloc de transport verde, tramvaiul, pentru că, cel mai probabil, nu m-aș ridica la nivelul expunerii documentate pe care le-a făcut în această pagină virtuală, de-a lungul ultimilor ani, colegul Dan Agache. Și-acum sincer, bravo lui pentru ceea ce a făcut în cel mai profesionist și unicat mod cu putință cu săptămânalul foto-reportaj „Jurnal de șantier“ în care descria etapele în care se afla proiectul de reintroducere a tramvaiului, pentru că pe noi, jurnaliștii, în afară de tot soiul de înjurături și de apelative „subtile“ gen „blogări vânduți, cârnați și milogări“, nu ne prea laudă nimeni.

Ca să nu mai spun de percepția unor mari diriguitori aleși în funcții publice prin administrație și politică, niște ăia umflați cu pompa care, odată urcați pe un fals piedestal, de care ne facem vinovați într-o mare măsură tot noi, presa, ajung să se creadă adevărați Dumnezei pe pământ. Iar dacă ai „nesimțirea, tupeul sau curajul nebun“ de a le pune la îndoială vreuna din calitățile cu care au fost hăruiți printre noi, simpli muritori de ocazie, îți vor arunca fără milă în cap toate lăturile și zoaiele din aceeași zestre intelectuală „elitistă“ cu care sunt dotați. Dar despre toate acestea trăite aidoma unui vis urât, într-un episod viitor. Deh, vorba unei colege de breaslă cu condei: „ce vrei bre? Sunt inevitabile „derapajele succesului“.

Trebuie însă spus că lucrurile benefice realizate în urbea noastră, reședința de județ a Banatului Montan (asta cu reședința pare să aibă în ultima perioadă o rezonanță mai vie, mai apropiată de realitate) merită să fie punctate, atunci când ele sunt puse în practică de către administrația locală.

Iar unul dintre aceste lucruri „bine făcute“, apropo de derapaje, îl reprezintă aceste parapete de protecție, montate în aceste zile în zona pasajului Nera, urmând ca acest model de parapet să devină o normalitate în virajele de pe principalul bulevard al Reșiței.

După o discuție cu directorul executiv al Primăriei Municipiului Reșița, Daniel Călin, am înțeles și rațiunea montării acestui tip de parapet.

În ideea întocmirii proiectului s-a avut în vedere că de-a lungul timpului au fost multe accidente din cauza vitezei excesive, unele dintre ele soldate cu decesul șoferilor sau al unor pasageri.

În proiectul „Tramvai“ s-a luat în considerare protejarea zonelor de „gol“ cu parapete metalici de mare capacitate pentru a evita aceste evenimente nedorite“, a transmis succint „directorul de la Secție“, așa cum i se mai spune viitorului viceprimar al Reșiței, Dani Călin.

Sergiu TABAN

11 COMENTARII

  1. Vecinii de pe strada Gratz au dat imediat un comunicat sa confirme că pluralul e corect doar dacă se scrie „parapetzi”. Ce, dacă italienii au voie sa scrie pizza cu doi z, noi de ce nu am avea voie să scriem cu tz?

    • Nu avem voie cu ”tz” pentru că Mao Zedong se scrie cu ”z”!
      Și pentru viziunile opuse ale lui Leonid Brejnev 🙂

    • Ce e culmea, e că și în nomenclatorul stradal al Reșiței strada Gratz apare scrisă așa, cu tz. Inițial am crezut că o fi fost de la Dorel care a scris panourile alea, dar nu. Prostia e mult mai sus aciuită. După aia au botezat și stația de tramvai tot Gratz cu tz. Am o bănuială și anume că nici nu te poți angaja acolo în primărie daca se prind ăia că judeci cu creierul propriu. Plus că o făcut și Neluțu curățenie, le-o dat un test IQ și cine a avut peste 70 a fost dat afară și și-a adus oamenii lui dupaia. E un pericol real sa treci pe acolo din două părți – fie iți cade ruina aia de hotel in cap, fie iei virusul prostiei de la clădirea de lângă. Acuma s-o mai dus El Tăitzelos fantasticos și în Germania și vorbea cu ăia fără mască, să mai răspândească virusul și acolo. La standul Reșiței scrie mare la intrare: manelele ie vieața mia. Neluțu o anunțat că rămâne și la Oktoberfest că dacă tot nu vin investitori la Reșița măcar de necaz să le testeze pe nemțoicile alea câte beri poa să care într-o mână. La întoarcere o să anunțe că Reșița va găzdui cel mai mare festival de manele din lume. Tot o mega megalomanie va fi și scena, cea mai inaltă scenă din lume, pe dealul Golului unde e stema acum, dar cu fața spre oraș. Să se audă manelele din aproape toate punctele orașului, și se vor pune ecrane uriașe peste tot. Se pregătește și o somație de către departamentul juridic pentru primăria din Graz(Austria) și li se dă un ultimatum să-și schimbe imediat numele orașului din Graz in Gratz, că ne fac de râs că nu-s in stare să scrie corect în germană. Bine că pe noi nu ne lasă în Schengen dar ei nu știu să-și scrie numele corect la orașe.

  2. De ce nu parapete cu role, ca sunt la moda la DRDP Timiș și în plus asigura o protecție mai buna la impact tangențial!?

    • Stai domle că nu e gata, normal că pune și cu role. Deci o să fie și role și orgă de lumini, jocuri laser, muzica ambientală ( decât manele la început) bule de săpun, fotolii cu masaj, trotuare rulante, statie de lansare rachete, fântâni arteziene cu apă minerală, milițieni politicoși, parcări supra și sub etajate, stații de încărcare vehicule electrice din 10 in 10 metri și câte și mai câte… O să se schimbe numele tuturor străzilor care au Ț, galați o să fie galatz, butovăț – butovătz , țerova-tzerova etc. Trenul Reșitza-Timisoara o să fie cu hidrogen, electric și o să aibă și pedale ca sa fim siguri că nu mai rămâne în câmp, plus că pt cine vrea e și o ocazie buna de făcut fitness. Fiecare cetătzean va primi 15.000 de euro daca se plimbă cu bicicleta, nu doar fosta nevastă a primarului, toți pomii din oraș vor fi înlocuiți cu pomi fructiferi și fiecare stradă va primi cazan de răchie achiziționat din fonduri europene, traficul auto va fi atât de redus că vom putea crește găini in libertate și cățeii vor fi trimiși singuri la plimbare, ambalajele vor fi colectate în proporție de 170% , toți vom fi prosumatori și practic o să primim bani ca să consumăm curent, și câte și mai câte. Cică există chiar și un proiect mult mai ambițios in sertarele primarului (deocamdată e secret fiind de importanta strategică) și vor să facă să curgă Bârzava la deal noaptea pentru evitarea risipei de apă. Deci ziua o să curgă normal și noaptea invers.
      Și ca sa nu uit, cică nici BAC-ul n-o sa se mai dea, că nu folosește nimănui.

  3. Transport verde înseamnă și autobuze electrice nu doar tramvaiul. Parapetzii se puteau monta și fără tramvai, dar nu știu dacă era de acord Grindeanu.

    • Transport ”verde” (pur electric) însemna și telescaun (sau teleschi).
      Însă cum cel de la Văliug – Semenic (fost) a fost total ”reabilitat” (made ghe noi) și nici cu Borlova – Muntele Mic nu ne e rușine … ”terminator” acționează ”ecologic” pentru transport auto-dizăl la aer curat 🙂

  4. „Siguranța rutieră a șoferilor, un punct forte în noul peisaj urban al Reșiței!”

    Siguranță? Da, cu siguranță vor sări mașinile exact ca bilele de biliard… din banda supraînălțată, din stațiile existente pe mijlocul drumului.
    Este necesar amplasarea mai multor semafoare. Să mergem cu 20-40 km/h. Așa arată orașul viitorului! Mulțumim! 😉

  5. Este o lucrare buna cu linia ptvtravai si paeapeții de protectie. Felicitari celor ce au lucrat si celor ce au coordonat acest proiect.

  6. Parapetziii au fost puși se pare pe porțiunea unde grinzile podului au cedat. O mai fi rămas de sământză ceva putred pentru că exact în zona unde a fost făcută poza au fost numai câteva mici incidente rutiere!!!
    Dar despre TRIAJ și sigurantza traficului din zonă, cu spectaculoase și dese accidente soldate din păcate și cu decese, e totul linie și plan, tziplă cu bordurile liniei de tramvai ?!!!

  7. Da, ”pa(l)eapeții” de protecție sunt cu tablă zincată, ca paleativ – la salturile unora de pe pod, din bordură, cu camion 8 x 8.
    Pentru biciclete merge (și coordonarea).

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei