România a parcurs deja jumătate din jaloanele necesare pentru a deveni membru cu drepturi depline al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a anunțat astăzi Silvia Mihalcea, membră a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare.
În cadrul unei ședințe a Comisiei, a fost invitat secretarul de stat Luca Niculescu, coordonator național al procesului de aderare, care a prezentat stadiul actual al demersurilor României.
„România a parcurs jumătate dintre jaloanele (comitetele) necesare pentru a deveni membru al acestui for ce reunește 38 de state ce dețin aproximativ 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe”, a declarat parlamentatul Silvia Mihalcea.
Parlamentara a subliniat că aderarea la OCDE reprezintă cel mai important obiectiv strategic de politică externă al României după integrarea în NATO și Uniunea Europeană. Procesul este susținut activ de mediul de afaceri, cel academic, precum și de societatea civilă.
Potrivit acesteia, beneficiile statutului de membru al OCDE sunt considerabile: un nivel mai ridicat al investițiilor străine, crearea de locuri de muncă mai bine plătite, politici publice de calitate, o administrație publică mai eficientă, dezvoltarea pieței de capital și creșterea ratingului de țară.
„Aderarea va deschide, totodată, posibilitatea de racordare a României la piețele din spațiul extra-european, oferind noi oportunități pentru economia națională”, a mai punctat deputatul Mihalcea.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este considerată un club al economiilor dezvoltate, iar apartenența la acest for ar însemna o validare a progreselor realizate de România în domenii-cheie precum guvernanța, transparența, competitivitatea și sustenabilitatea economică.
Lorena POENARU
Draga de ea! Și frumoasă și deșteaptă, țuca-i-ar taica gurița ei cu care face ea declarații. A ținut-o Marian Neacșu in toate pozițiile, dar a scos politician din ea până la urmă. Viitor luminos tara are