Silviu Hurduzeu: „Am câteva rezerve legate de RMN-ul din spitalul județean!”

În luna martie, la Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost inaugurat un nou serviciu de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) acesta fiind prestat de un operator privat, prin intermediul unei clinici din afara județului.

Președintele ales al CJ, Silviu Hurduzeu are însă rezerve în privința acestui RMN și este hotărât ca în momentul în care va prelua mandatul să verifice dacă au fost respectate prevederile legale în tot procesul de achiziție și preluare a acestei aparaturi medicale.

„Am citit raportul domnului director cu privire la RMN-ul sosit în spitalul județean. Am câteva rezerve legate de acest RMN, dar în momentul în care voi prelua mandatul o să fac o analiză serioasă.

Să fiu foarte bine înțeles: nu mă interesează cine l-a adus, mă poate însă interesa cum a fost adus, dacă au fost respectate prevederile legale, dar nu mă va interesa firma, a cui este, de unde este, în schimb ceea ce mă interesează este ca acel RMN să funcționeze în interesul spitalului județean și a celor care calcă pragul acestui spital din Reșița.

Am văzut că în acel raport scrie că nu plătesc bolnavii analiza RMN, dar dacă există un contract al firmei cu CAS și aceasta ia tot din banii spitalului, pot să vă spun că în acel moment se plătește analiza RMN-ul și spitalul pierde”, susține Silviu Hurduzeu.

Totodată, președintele ales a mai spus că nu este deloc încântat de faptul că într-un an de zile s-au adunat din nou arierate în valoare de 13 milioane de lei.

„Nu este foarte greu de verificat ce s-a întâmplat de s-au adunat arierate. Ne vom uita unde au ieșit din schemă cheltuielile.

Am auzit și de firme de consultanță ale „unora sau altora” care au contract cu spitalul județean. Nu este normal ca într-un an de zile să avem din nou această sumă la arierate, însă este prematur acum să spun ce vom face.

Suntem acuzați că ne mufăm la banul public, dar cum ne mufăm, doar asta analizând: înainte era un RMN al unei societăți care aparținea de CJ, un ONG și în mandatul meu se făceau licitații pentru drumuri, tronsoane de drumuri, loturi de drumuri și câștigau mai multe firme, acum RMN-ul este au unei societăți care are un contract cu CAS sau cu spitalul, nu știu foarte exact, iar drumurile se fac de către o societate din Timiș care are un contract cadru; deci cine este de fapt mufat la banii Consiliului Județean”, a declarat Silviu Hurduzeu, pentru Reper24.

Lorena POENARU

3 COMENTARII

  1. Dar fata de tine nu ai rezerve?, aici postezi ca și cum ar fi site-ul tău ,ești iubit tare de cei de la Reper in frunte cu Taban, dacă pui urechea la ce spune Crina o sa ajungi repede in sant, oricum firma din Timis e cu mult mai buna decât cele din Caras,Bajerita abia iarăși contracte cu C.J.

  2. ” …în schimb ceea ce mă interesează este ca acel RMN să funcționeze în interesul spitalului județean și a celor care calcă pragul acestui spital din Reșița.”

    Nu cumva e invers?
    Adică în interesul (sănătății) pacienților mai mult și mai puțin în interesul (proprietarului) spitalului?
    Carele proprietar /administrator (un salariat) se mai și schimbă.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei