Trei tineri din Caransebeș, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor, după ce au agresat un alt tânăr în plină stradă.
„Cei în cauză sunt bănuiți că vineri, 21 iunie, în jurul orei 13:00, în timp ce se aflau pe strada George Buitu, din Caransebeș, l-ar fi agresat fizic pe un cunoscut în vârstă de 29 de ani, lovindu-l în zona capului cu obiecte contondente din lemn.
În urma agresiunii, acesta a fost transportat la spital, unde a rămas internat, stabilindu-se că leziunile provocate prin agresiune i-au pus în primejdie viața”, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Cei 3 tineri bănuiți de comiterea faptei au fost identificați de polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Municipiului Caransebeș și au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, fiind ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile, de Tribunalul Caraș-Severin.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite reprezentantul IPJ.
Karina TINCUL

















