5.4 C
Reșița
joi, 12 februarie 26

Silviu Hurduzeu: „Guvernul pune carul înaintea boilor. Reducerea de 10% nu este reformă, ci zgomot!”

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a avut o poziție nuanțată, dar fermă, în legătură cu protestele angajaților din primăriile din țară și cu măsurile de reducere a cheltuielilor de personal anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Acesta spune că înțelege nemulțumirile angajaților și consideră că administrația locală ar fi trebuit să fie parte din soluție, nu tratată ca o problemă.

Înțeleg protestele din primăriile din țară și consider că acești oameni trebuie incluși în soluție, nu tratați ca o problemă, așa cum face Prim-ministrul. George Bernard Shaw spunea că «cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că ea a avut loc», iar acest lucru se aplică perfect lipsei unei consultări reale cu administrațiile locale, pe care am solicitat-o încă din toamnă”, a declarat Hurduzeu.

Totuși, acesta atrage atenția că protestele nu trebuie să fie speculate politic și să întărească discursul Guvernului privind ineficiența administrației publice.

Angajații trebuie să fie atenți să nu alimenteze, prin proteste, narativul Premierului privind eficiența muncii. E important ca viața plătitorilor de taxe și impozite să nu fie în vreun fel îngreunată”.

Președintele CJ Caraș-Severin susține că reducerea de 10% a cheltuielilor de personal nu reprezintă o soluție reală la problemele administrației publice.

Nu cred că o reducere de 10% a cheltuielilor de personal va rezolva problemele structurale. Este o iluzie vândută românilor. Adevărata soluție este o reorganizare administrativ-teritorială bazată pe dialog și date demografice, nu pe dictat, așa cum s-a obișnuit Premierul”.

În același timp, Hurduzeu spune că este de acord cu ideea de reformă și cu sancționarea incompetenței, dar nu cu măsuri aplicate uniform, fără analiză.

Sunt de acord cu flexibilizarea angajărilor și sancționarea incompetenței, dar reducerile de personal nu trebuie să fie paușale și fără o analiză a efectelor”.

Totodată, Hurduzeu avertizează că proiectul Guvernului nu conține instrumente juridice clare pentru disponibilizări și ar putea genera pierderi financiare suplimentare.

„Din păcate, proiectul Guvernului Bolojan nu prevede mecanisme legale pentru disponibilizări, riscând procese pierdute și reîncadrări costisitoare. Avem exemplul de zilele trecute de la ANRE, dar și multiple dosare civile celebre din timpul fostei administrații de la CJ Caraș-Severin”.

O altă critică majoră vizează lipsa unui buget aprobat înainte de anunțarea tăierilor.

Guvernul pune carul înaintea boilor. Este anormal să reducem anvelopa salarială fără un Buget de stat aprobat și fără a clarifica alocările către teritoriu”.

Președintele CJ subliniază că fondurile alocate administrațiilor locale nu sunt un favor al Executivului, ci provin din economia locală.

Aceste sume din TVA și impozit pe venit sunt rezultatul activității economice locale, nu mila Executivului. Pentru acest motiv, mă opun micșorării lor, în special acolo unde există proiecte de infrastructură”.

Într-o concluzie amplă, Silviu Hurduzeu a sintetizat poziția sa în mai multe puncte clare:

Angajații din primării au dreptul să protesteze. Guvernul trebuia să dialogheze cu aleșii locali mai mult decât o face. În condițiile actuale, trebuie operată această reducere de 10% propusă de Ilie Bolojan, dar ea nu va rezolva problemele structurale. Tot va trebui să ajungem la reorganizare administrativ-teritorială. Cine spune altfel minte”.

De asemenea, acesta consideră că ar fi fost necesar un cadru bugetar clar pentru evaluarea reală a impactului. Nu în ultimul rând, Hurduzeu a insistat ca alocările către autoritățile locale să rămână la nivelul stabilit prin lege: „Alocările din TVA și impozitul pe venit trebuie să rămână în cotele prevăzute de Codul Fiscal.”

În final, șeful CJ Caraș-Severin a rezumat filosofia actualei reforme într-o formulare dură:„Strategia fără tactică este cel mai lent drum spre victorie, iar tactica fără strategie este zgomotul dinaintea înfrângerii”.

Lorena POENARU

5 COMENTARII

  1. Prosteală pe față.
    Ipocriții ăștia din PSD declară că sunt nemulțumiți și alte prosteli pentru electorat, dar când e de votat demiterea, se fofilează și caută motive să nu o facă.

    Felicitări jurnaliștilor că promovează prefăcătoria / minciuna !

  2. Mai parșivi decât PSD istii, nu găsiți oricât ați căuta. Din urmă vin tare ungurii..Ipocritul de Grindeanu împreună cu gașca, votează orice cu două mâini și seara iese la televizor și critica ca el nu e de acord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei