13.9 C
Reșița
luni, 09 martie 26

Un primar de „5 stele”: Daniel Boambeș

Primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș, a fost recompensat cu două „Diplome de Excelență” de Asociația Comunelor din România, în cadrul celei de-a 29-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a acestei organizații, care s-a desfășurat marți, 10 februarie, la Palatul Parlamentului din București.

Daniel Boambeș a primit Trofeul de „Primar de 5 stele”, citez: „în semn de apreciere pentru alegerea sa de mai multe ori în funcția de primar al comunei Constantin Daicoviciu” (Daniel Boambeș este primarul comunei Constantin Daicovociu din 2008 – n.r.) și trofeul „Corneliu Leu”, ediția a 16-a, pentru anul 2025. Trofeul „Corneliu Leu” este decernat pentru activitatea depusă în  progresul satului românesc și i s-a acordat edilului din Constantin Daicoviciu: „În semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii”.  Este vorba de tipărirea a peste 200 de publicații, respectiv: Pagina Locală, ediție informativă a cetățenilor comunei Constantin Daicoviciu, și Monografia comunei Constantin Daicoviciu, al cărei coordonator a fost  primarul comunei cărășene.

De menționat că cele două „Diplome de Excelență” au fost semnate de președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici.

 

Lorena POENARU

3 COMENTARII

  1. Alo ! Redacția !

    Ăsta a luat restricția de tonaj (7,5 t) de la podul peste Timiș ca să poată să-și facă biznisu cu camioanele și transporturi de lemne, piatră etc.
    Ulterior s-a prăbușit podul, iar primatul se face că plouă.
    Din cauza prostiei primarului, cetățenii trebuie să ocolească zeci de kilometri.

    Iar unii se mai găsesc că-l premieze și să-i dedice articole.
    Noaptea minții …

  2. Un Primar care a depus un efort extraordinar pt a repune satele Peștere, Maciova Colonie și Maciova Sat,de apreciat respectul,vorbirii cu cetățenii satelor,față -n față nu cum procedează alți primari,succes pe mai departe

Comments are closed.

Știrile zilei