Ajuns la vârsta maturității politice, după ce a fost prefect, ministru secretar de stat, președinte de Consiliu Județean și deputat în Parlamentul României, președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu țintește cea mai importantă funcție la nivel județean. Un om echilibrat și serios, cu școala făcută la timp, apreciat în comunitate și cu susținere de la Centru, Hurduzeu consideră că există o oportunitate uriașă pentru dezvoltarea județului în următorii patru ani dacă, pe 9 iunie, cărăşenii vor vota oferta electorală a Partidului Social Democrat. Împreună cu echipa sa, formată din oameni cu experiență dovedită în administrație din toate colțurile Carașului, Silviu Hurduzeu propune cea mai ambițioasă strategie de guvernare județeană de după Revoluție.
„Mizez pe echipă pentru că doar împreună putem construi pentru Caraș-Severin. Președintele Consiliului Județean trebuie să fie liderul de care avem nevoie, dar el trebuie să știe să conducă eficient echipa. Faptul că peste 50 de primari din Caraș din totalul de 77 de unități administrativ – teritoriale cred în proiectul meu și mă susțin pentru președinția CJ, mă face să spun că am capacitatea de a aduce oamenii împreună pentru atingerea unor obiective importante. Știți cu toții că urăsc scandalul și că sunt un om echilibrat și de onoare. Eu vreau să construiesc, mă bazez pe echipă și pe acel bun-simt tradițional celor din Banatul Montan. Oamenii s-au săturat de gâlceavă, de scuze și de invocarea grelei moșteniri. Pe bună dreptate, ei așteaptă soluții. Acestea există și sunt cuprinse în programul PSD de guvernare județeană. Pentru a le pune în practică, avem nevoie de votul cărăşenilor pe 9 iunie”, a declarat Silviu Hurduzeu.
Liderul PSD susține că există oportunități importante și că acest moment nu trebuie ratat. Continuarea experimentului politic nefericit care a generat blocaje sistematice în ultimii patru ani ar fi dezastruoasă pentru Caraș-Severin.
„Un individ care știe doar să distrugă și să înjure nu se poate schimba. Dacă nu a învățat în patru ani Codul Administrativ – Biblia oricărui ales local – nu o va face niciodată. Până la urmă, alegerea pe care trebuie să o facă locuitorii din Caraș-Severin este simplă: construim în mod serios lucrând în echipă și atunci singura opțiune este PSD sau oferim continuitate întâiului scandalagiu al județului. Îmi doresc foarte mult să redăm județul cărăşenilor. Pentru mine este foarte important ca votul din 9 iunie să genereze optimism și să-i aducă pe oameni laolaltă, pentru că, împreună, ne va fi mai ușor să ajungem acolo unde ne dorim și ne propunem”, susține președintele PSD Caraș- Severin.
Social-democrații cărăşeni mizează pe un program de guvernare județeană construit pe trei piloni:
- PSD evidențiază cele mai importante proiecte de infrastructură mare din istoria Carașului: a) Drumul expres care leagă Banatul de Oltenia (Filiaşi – Lugoj); b) Reabilitarea liniei de cale ferată care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin și, mai departe, de Caransebeș; c) Modernizarea celor 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, în baza unui contract în valoare de 8,77 miliarde lei; d) Centura Reșiței se face cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, responsabilitatea fiind descentralizată către primărie; e) Există fondurile pentru centura Bocșei care trebuie făcută în același regim ca la Reșița.
- Social-democrații vorbesc despre un amplu proces de reindustrializare a județului prin atragerea de investitori. Primii pași au fost făcuți: a) Combinatul de la Oțelu Roșu a fost achiziționat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor român; b) UCM Reșița a fost achiziționată de Hidroelectrica; c) Arsenal Reșița a semnat un contract pentru realizarea de obuze la standarde NATO cu o firmă din Marea Britanie.
- Cel mai important partid din județul Caraș-Severin (PSD) solicită ieșirea din starea de izolaționism a județului Caraș-Severin. Se pot construi relații cu instituții și entități care să ne ajute să dezvoltăm județul. Din această perspectivă, Silviu Hurduzeu, un lider politic foarte apreciat la nivelul PSD și la București, poate garanta că județul nostru va primi sprijinul de care are nevoie.
„Sunt idei, sunt proiecte, există o echipă puternică, dar, poate mai important, Silviu Hurduzeu a devenit liderul politic de care județul meu natal are atât de mare nevoie. Silviu poate să meargă și să deschidă orice ușă a unei instituții publice și să vorbească de la egal la egal cu oricine. Are forță politică și legitimitate. Este respectat la nivelul partidului și nu va mai trece mult timp până să devină un lider politic național important, lucru care va ajuta foarte mult județul Caraș-Severin. Pe 9 iunie, cărășenii trebuie să aleagă viziunea ambițioasă, cea care garantează progresul”, a declarat Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și prim-vicepreședinte PSD.
(PE)
Comandat de Partidul Social Democrat | Cod MF: 21240002


















Dunga trebuie trimis acasă. Astfel domnul dunga va avea șansa să-și atingă maximul de potențial al dansului pe o funcție mai potrivită, de exemplu ca președinte de CAP (cooperativa agricola de producție). Acolo dumnealui va putea să-și exerseze limbajul și comportamentul, va putea să vorbească cu „bă” la liber, le va putea spune subordonaților (culegatori-agricultori) să tacă, in general se va putea manifesta liber fără să-l mai jeneze niste cutume obligatorii într-un mediu educat. Totodată îl va putea primi în vizită la un șpriț pe dragul său preten și vor putea sa se hăhăie ei doi, acești pic și poc de banat, sa se converseze semionomatopeic și gestual și să arate semne triviale sătenilor care nu au mai văzut „domni” în viața lor. Când peneleul s-a transformat în coteț, trebuie votat cu ciuta roșie, n-ai ce să-i faci.
„Un individ care știe doar să distrugă și să înjure nu se poate schimba.”
–
Așa este!
Cei care se aseamănă se adună și pot fi, pe alocuri, chiar majoritate electorală.
Însă există și o soluție alternativă, recent reiterată.
La operațiunea ”Anthropoid” (reiterată tradițional) mă refer 🙂
Ce treaba ai tu cu centura Reșiței și Bocșei?, pe cine crezi ca prostești ,mâine vii și o sa spui ca tu ai legătura si cu domeniul schiabil Semenic,ai dus județul in mandatul tău pe cele mai înalte culmi ale bunăstării,cred ca ești un mincinos prolific, sunt curios dacă mesajul o sa fie șters cum au fost si altele de Pesediștii din redactie
Faceți bătături la șters mesaje🤪👏
„c) Arsenal Reșița a semnat un contract pentru realizarea de obuze la standarde NATO cu o firmă din Marea Britanie.”
Dar nu în mandatul care va începe de anul acesta, ci în mandatul viitor. Deci, să mă alegeți și anul acesta și peste patru ani! 🤓