Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu se arată indignat de restricțiile pentru nevaccinați anunțate de președintele Klaus Iohannis ca urmare a situației generate la nivelul țării de valul 4 al pandemiei.
„NU se poate interzice/condiționa accesul la muncă pentru cei nevaccinați! Contravine legii! Constatăm cu stupoare că orice măsură poate aștepta până luni și că în general virusul umblă noaptea pe străzi.
Impunerea din nou a unor restricții absurde (închiderea magazinelor mai devreme, restricții de circulație noaptea pentru cei nevaccinați etc) nu vor conduce la stoparea pandemiei. Este nevoie de testare, este nevoie de medicamente pentru bolnavii covid, este nevoie de încredere în măsuri pentru a crește gradul de conformare voluntară”, afirmă parlamentarul cărășean.
Deputatul social-democrat crede că aceste măsuri restrictive nu vor face decât să determine populația să le respingă și pe cele cu adevărat necesare în această perioadă critică.
„Dacă se vine din nou cu aberații, populația nu va respinge doar aceste restricții, ci și pe cele absolut necesare: purtarea măștii în spații închise sau în mijloace de transport, distanțarea etc
Împărțirea românilor în români buni și români răi, în funcție de vaccinare, nu va rezolva nici ea pandemia, dimpotrivă”, a precizat deputatul social democrat, Silviu Hurduzeu.
Lorena POENARU



















Zise unul din cei 3,5 miloane de români, candidați la premiul Nobel pentru medicină!
„NU se poate interzice/condiționa accesul la muncă pentru cei nevaccinați! Contravine legii! …”
–
Nicio problemă la pene.. „Tăiţeii” au alte „legi”. Pot aresta şi episcopi la „autosesizarea” poliţiei rurale din Adunaţii Copăceni:
**Link-urile nu sunt permise!**
– poate şi cu dosar penal pentru uz de fals intelectual (Biblia).
Corect. Multă minciună si manipulare4.E liber la furat bani pe seama curvidului. Jafurile vor lua amploare, trebuie bani să trăiască și omul de rând .De unde bani dacă nu este și nu are amărășteanul?Haiducie tată!😆😆
Esti un mare bou !!!