Am avut recent ocazia să fiu martor la o scenă remarcabilă lângă complexul studențesc de la Harvard. Nu era o petrecere zgomotoasă sau un eveniment extravagant, ci un simplu picnic pe iarbă, pe malul lacului. Studenții jucau volei și diverse jocuri pe iarbă, râsetele lor umplând aerul într-un mod discret și plăcut, fără muzică asurzitoare din boxe.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modestia și simplitatea acestor momente de relaxare. Într-o lume adesea dominată de opulență și exhibiționism, acești tineri, aflați probabil în pragul unor cariere globale de excepție – am avut senzația că am văzut cel puțin trei viitori președinți de țară și cinci viitori CEO de relevanță mondială, peste aproximativ un deceniu – alegeau să se distreze într-un mod autentic și lipsit de pretenții.
Această scenă vorbește despre o altă lume: o lume a creierelor luminoase, a educației solide și a bunului simț. Este o dovadă că performanța extremă nu este neapărat sinonimă cu extravaganța, ci poate fi înrădăcinată în valori precum modestia și echilibrul. Este o lecție prețioasă despre cum adevărata valoare și potențialul imens pot coexista cu cele mai simple și autentice bucurii ale vieții.
Claudiu DOLOT
Eee, ce ți-e și cu doctorii ăștia, nu mai poate și ei să să distrează la șură, tre să să ducă la Harvard. Pai și ce fras de petrecere de autiști e aia în liniște? No avut niciunu din toți halvardiștii aia bani de o boxă să bagă măcar unu din ei dedicați? Nici micii nu intră dacă nu ai o boxă din care sa se audă tare cum guiță un țigan pe ritmuri sacadat-orientale. Acuma daca zici că nici mici nor avut, vai de capu lor. Aia nu e petrecere tatii, fără o manea și fără un mic. Pai aici nici parastasele nu se face așa… Ce să-ți zic, te duci la iarba verde sa bati mingea .. pai eu daca am chef de sport mă uit pe Digi sport că doar nu-s prost sa transpir. Plus că altfel înțelegi o treabă când te uiți din exterior, ai așa, o imagine mai de ansamblu. Dar că să revin la boxe că mai făcut să mă iau cu altele, nu exista nimic mai sfânt pe lume decât boxa fara fir, doamne dai sănătate la cine o inventato. Deci ai incarcato acasă, ai descărcat niste manele tari 2025 pe telefon și deja ești regele pădurii. Asta pentru că ai libertatea sa duci maneaua in orice colt uitat al pădurii, sa freamete până și cea mai îndepărtată stanca . Io când am boxă cu manele la mine mă simt ca marii exploratori care ducea civilizația la toate triburile din insule. Pai cine e tătic la șură când dau tare de s-ar peștii afara din apa? Se scutura frunza și pica crengile uscate când da baiatu cu basu in iele. Și m-ai ii un aspect. Liniștea ii suspectă. Numa când te duci la ciordeala te duci in liniște. La bairam te duci cu manea, te duci cu ritm. Când e liniște e plictiseala că ai numa gândul tău în cap și pe ăla lai m-ai auzit și ești plictisit de el. Trebe sa vina cuvinte din afară, sa ai și tu la ce sa te gândești. Să-ți cânte un frate dea tău despre jmecherie, despre bani, despre dujmănie despre teme de-ăștia tari. Aia nui viață tatii sa stai pe liniște ca autiștii fara mici și fără boxă, te rog să mă scuz. Sau na, decât cine vrea liniște sa să ducă la halvard și cine vrea manele noi 2025 sa vina la șură că aduc eu boxă și ne distram cum trebe nu stau sa ascult cum bate vantu in frunza și cu calca toți desculții pe iarbă. Sa fie ritm sa fie gălăgie sa fie cicalacacichicea. Noi santem români și santem pe veci aici stăpâni.
”Este o dovadă că performanța extremă nu este neapărat sinonimă cu extravaganța, ci poate fi înrădăcinată în valori precum modestia și echilibrul.”
–
Acum da.
Școala înseamnă meritocrație și separatism (de bibliotecă) nu democrație și socio-manelism 🙂