10.7 C
Reșița
sâmbătă, 21 septembrie 24

Soluții sustenabile în zona Dunării – la Coronini

Sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, la Coronini s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână întâlnirea cu tema: „Comunitate, mediu, Dezvoltare durabilă – Cooperare interorganizațională pentru soluții sustenabile în zona Dunării“.

„S-a urmărit crearea unui cadru de conectare între mediul academic și de cercetare, agenți economici și administrația publică în vederea identificării unor soluții de dezvoltare durabilă a zonei Dunării și potențiale colaborări între entitățile interesate de implementarea acestora“ a afirmat primarul comunei Coronini Ilie Boboescu, coorganizator alături de primăria Moldova Nouă, Clusterul Ecoinovativ pentu un Mediu Sustenabil – CLEMS și Catedra UBB UNESCO pentru Dezvoltare Durabilă și Schimbări Climatice.

Au participat cadre didactice de la: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie (UBB), Facultatea de Stiința și Ingineria Mediului (UBB), Universitatea Tehnică din Cluj, Universitatea București, Institutul național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământuli (măgurele), Institutul Naționale de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei