10.1 C
Reșița
duminică, 20 aprilie 25

Spectacol de lasere și concert de colinde în centrul Reșiței! S-a dat startul sărbătorilor de iarnă

În ajun de Moș Nicolae, la Reșița s-a dat startul sărbătorilor de iarnă cu un eveniment inedit, organizat în premieră în municipiul de pe Bârzava: un spectacol de lasere, gustat pe deplin de reșițenii care nu s-au lăsat descurajați de vremea neprietenoasă și au venit în număr mare în centrul civic pentru a se bucura de aprinderea luminilor de sărbătoare.

Spectacol ce a inclus jocuri de lasere pe ritm de muzică și proiecții luminoase de mari dimensiuni, l-a uimit până și pe primarul Ioan Popa, după ne-a declarant la coborârea pe de scenă, unde le-a urat reșițenilor să se bucure de sărbătorile de iarnă în ciuda periodei dificile pe care o traversăm:

Am asistat împreună la aprinderea luminilor de sărbătoare, sunt surprins că este foarte multă lume în centru, părinți cu copii chiar dacă vremea nu este extraordinară, am transmis un mesaj părinților, în primul rând, să facă de așa manieră încât copiii să se bucure de sărbători, chiar pandemia asta impune anumite restricții și nu avem o libertate așa cum am avut-o în anii trecuți. Cred că stă în inteligența și în mintea fiecărui părinte să reușească să facă totuși din această perioadă una fericită pentru copii. Sărbători fericite tuturor și toate cele bune.

Am avut un spectacol de lasere anterior aprinderii luminilor, un spectacol foarte frumos după părerea mea, chiar și eu m-am uitat uimit la el, cred că a fost pe placul tuturor. Nu avem ca și în alți ani în centrul civic un târg de Crăciun, însă avem în Govândari, în Parcul Tricolorului, o amenajare rezonabilă, astfel încât oamenii se pot bucura de patina sărbătorilor, de un vin fiert, de o ciocolată caldă, pornește patinoarul și cred că mutăm polul de atracție un pic spre Parcul Tricolorului în această lună”, a precizat primarul Ioan Popa.

Spectacolul de lumini a fost urmat de un recital de colinde gospel, susținut de artistul Dean Bowman, alături de corul Visions of Dreams.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei